Despre răscumpărarea sufletului! Moneda de schimb – milostenia!
„Mai cu seamă când ești sărac poți milui. Cel bogat, îmbătat de mulțimea banilor și averilor lui, cu fierbințeli din pricina unei boli cumplite de friguri, are o dragoste pe care nu și-o poate sătura, vrea să-și mărească tot mai mult averile. Cel sărac, izbăvit de această boală, dă mai cu ușurință din ceea ce are. Milostenia nu stă în măsura averii, ci în măsura voinței. Văduva aceea a aruncat atunci în cutia bisericii doi bănuți (cf. Marcu 12, 41-44) și a întrecut pe cei ce se semețeau cu bogăția lor, iar cealaltă văduvă, cu un pumn de făină și cu puțin untdelemn pe fundul vedrei, l-a găzduit pe omul acela, pe Ilie, al cărui suflet atingea cerul (cf. 3 Regi 17, 8-16). Și nici uneia, nici alteia, sărăcia nu le-a fost o piedică. Nu pune, așadar, înainte pricini zadarnice și neîntemeiate!
Domnul nu-ți cere să faci milostenii bogate, îți cere ca bogată să-ți fie voința. Bogăția milosteniei nu se arată din măsura celor date, ci din graba celor ce dau. Ești sărac, mai sărac chiar decât toți oamenii? Totuși nu ești mai sărac decât văduva aceea din Evanghelie, care i-a întrecut cu multă prisosință pe cei bogați. Ești lipsit chiar de hrana cea de toate zilele? Dar nu ești mai lipsit decât sidoneanca aceea care, ajunsă în pragul foametei, n-a cruțat bruma de hrană ce o mai avea nici când moartea o aștepta, iar copiii în jurul ei îi cereau de mâncare. Cu sărăcia ei cea mare a cumpărat bogăție nespusă! A făcut din pumnul de făină, arie, din vadra de untdelemn, râu, din puține a făcut să izvorască multe!”
„Cerul este neguțătorie și afacere bună, iar noi o neglijăm. Dă o bucată de pâine și ia raiul; dă lucruri mici și ia lucruri mari; dă cele pieritoare și ia cele nepieritoare; dă pe cele stricăcioase și ia pe cele nestricăcioase. Dacă ar fi iarmaroc și toate mărfurile din iarmaroc ar fi ieftine, de-ar fi belșug de bucate și toate la preț de nimica, oare n-ai vinde tot ce ai, n-ai nesocoti toate celelalte treburi și nu te-ai duce să faci în iarmaroc bune afaceri? Arătați atâta grabă pentru niște lucruri pieritoare, dar vă trândăviți atâta și vă descurajați când este vorba să cumpărați lucruri nemuritoare? Dă săracului, pentru ca, chiar dacă tu vei tăcea, să vorbească pentru tine mii și mii de guri; să stea de față milostenia și să te apere! Răscumpărare de suflet este milostenia! De aceea, după cum înaintea ușilor bisericii sunt vase pline cu apă, ca să vă spălați mâinile, tot așa, în afara bisericii, stau săracii, ca să vă spălați mâinile sufletului. Ți-ai spălat mâinile trupului cu apă? Spală-ți și mâinile sufletului cu milostenie! Nu-mi spune că ești sărac. O văduvă, săracă lipită pământului, a găzduit pe Ilie (3 Regi 17, 9-24); sărăcia nu i-a fost piedică, ci l-a primit cu multă bucurie; de aceea a și primit în schimb roade frumoase și a secerat spicul milosteniei […].
Mare lucru este, așadar, milostenia, fraților! Să o îmbrățișăm că n-are seamăn pe lume. Este în stare să șteargă păcatele și să alunge de la noi osânda! Pe când tu taci, ea este de față și te apără! Dar, mai bine spus, pe când tu taci, mii și mii de glasuri mulțumesc pentru tine. Atâtea bunătăți avem de pe urma milosteniei și noi o neglijăm și ne trândăvim! Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuț! N-ai niciun bănuț? Dă un pahar de apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat și ți-ai luat plata. Fapta făcută de silă n-are plată, ci fapta făcută de bunăvoie‟
Sursă: Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre patimi și virtuți, Editura Cuvântul Vieţii, București, editor pr. prof. Mihail-Simion Săsăujan, redactor pr. Adrian Agachi • 2017, pag 87-88
