Dacă nu ar fi fost moarte, nu ar fi fost mucenicie! – Predica Sfântului Ioan Gură de Aur

Predică la Duminica Tuturor Sfinților

N-au trecut şapte zile de când am prăznuit sfinţita sărbătoare a Rusaliilor si iarăşi a venit la noi cor de mucenici, dar, mai bine spus tabără şi oaste de mucenici aşezată în ordine de bătaie, întru nimic mai mică decât tabăra îngerilor pe care a văzut-o patriarhul Iacov, ci deopotrivă egală cu ea. In adevăr mucenicii şi îngerii se deosebesc unii de alţii numai prin nume, dar sunt uniţi prin fapte; îngerii locuiesc cerul, dar şi mucenicii; neîmbătrîniţi si nemuritori sunt îngerii, dar şi pe aceasta o vor dobândi-o şi mucenicii. Poate îmi vei spune: îngerii au avut, parte de o fire netrupească! Şi ce-i cu asta? Chiar dacă mucenicii sunt îmbrăcaţi în trup, totuşi acesta-i nemuritor; dar, mai vârtos, chiar înainte de nemurire, moartea lui Hristos împodobeşte trupurile lor mai bine decât nemurirea. Nu este atât de strălucitor cerul împodobit fiind cu mulţimea stelelor, pe cât sunt de împodobite trupurile mucenicilor cu mulţimea rănilor. Astfel pentru că au murit, pentru aceasta au luat mai mult; au luat premii chiar mai înainte de nemurire, fiind încununaţi prin moarte.  „Micșoratu-l-ai cu puțin decât îngerii cu slava și cu cinste l-ai încununat” spune David despre firea obştească a oamenilor. Dar după ce a venit Hristos, după ce a osândit moartea prin moarte, a restituit acest „puţin”. Eu, însă, nu afirm aceasta pe temeiul celor de mai sus, ci afirm că acest defect al morţii a ajuns un avantaj, căci dacă n-ar fi fost muritori, n-ar fi ajuns mucenici. Prin urmare, dacă n-ar fi fost moarte n-ar fi fost coroană; dacă n-ar fi fost moarte, n-ar fi fost mucenicie; dacă n-ar fi fost moarte, Pavel n-ar fi putut sa zică: „în fiecare zi mor; mărturie de asta îmi este lauda voastră, pe care o am în Hristos Iisus”. Dacă n-ar fi fost moarte şi stricăciune, n-ar fi putut Pavel să zică.: „Mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc în trupul meu lipsurile suferinţelor lui Hristos”.
Sa nu ne întristăm deci, că am fost făcuţi muritori, ci să mulţumim că prin moarte ne-a fost deschis stadiul muceniciei, prin stricăciune am primit pricina premiilor, prin ele avem prilejul luptelor. Vezi înţelepciunea lui Dumnezeu! Cel mai mare dintre rele, începutul nenorocirii noastre, introdus de diavol, adică moartea, pe aceasta a schimbat-o spre cinstea si slava noastră, ducând prin ea pe atleţii evlaviei spre premiile muceniciei. Gândeşte-te ce lucru bun este ca în adâncul nopţii, când toţi oamenii, fiarele şi dobitoacele dorm, când totul este cuprins de o linişte adâncă, atunci numai tu să fii treaz si să stai de vorbă cu încredere cu Stăpânul de obşte al tuturora! Îmi vei spune poate: Dar somnul este dulce! Nimic însă nu-i mai dulce decît rugăciunea! Dacă vei vorbi cu el îndeosebi vei putea săvârşi multe, căci nimeni nu te supără, nimeni nu te îndepărtează de rugăciune ; şi timpul îţi este într-ajutor ca să dobândeşti ceea ce vrei. Când eşti culcat pe aşternut moale şi te leneveşti să te scoli şi te întorci pe partea cealaltă, gândeşte-te la mucenicii de azi cari au stat pe grătar de fier… N-aveau aşezat sub ei aşternut, ci dedesubtul lor erau aşternuţi cărbuni aprinşi!
Dacă am avea în minte pururea grătarul acela, chiar dacă ne-ar ţinea nenumărate legături, vom putea pe toate cu uşurinţă să le rupem şi să ne sculăm la rugăciune.
Să zugrăvim dar pe latul inimii noastre nu numai acel grătar, ci şi pe celelalte munci ale mucenicilor. Si după cum cei cari înfrumuseţează casele lor, le împodobesc peste tot cu zugrăveli înflorite, tot astfel şi noi pe pereţii minții noastre să zugrăvim muncile mucenicilor.
Să zugrăvim aşadar în suflet pe cei cari au fost aşezaţi pe tigăi de fript, pe cei cari au fost întinşi pe cărbuni aprinşi, pe cei aruncaţi în căldări de fiert, pe cei înecaţi în mare, pe cei strujiţi, pe cei întinşi pe roată, pe cei aruncaţi în prăpastie, pe cei cari s-au luptat cu fiarele sălbatice, pe cei duşi în râpi adînci şi în sfârşit pe cei cari şi-au încheiat viata aşa cum fiecare a avut parte, ca prin varietatea acestei picturi, făcându-ne strălucitoare casa noastră, să o facem locaş potrivit Impăratului cerurilor. Dacă Domnul va vedea astfel de picturi în mintea noastră, va veni împreună cu Tatăl şi-şi va face locuinţă în noi împreună cu Duhul Sfânt.
Mintea noastră va fi atunci casă împărătească şi nici un gând nelalocul lui nu va putea să intre în ea, de vreme ce amintirea mucenicilor se află în noi pururea ca o pictură înflorită, slobozind multă strălucire, iar Dumnezeu, Impăratul tuturora, trăind pururea în noi. Astfel dar primind pe Hristos încă de pe pământ, vom putea, după plecarea de aici, sa fim primiţi în corturile cele veşnice, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care Tatălui slavă împreună cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh, în vecii vecilor, Amin.

Sursa: Sfântul Ioan Gura de Aur, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la Sfinți, Basilica, 2014