Sfinții părinți uciși de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfințit
În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.
În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse. Saracinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.
După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă.
În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări. Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape. Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.
Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat. Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea. Sf. Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieşind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta. Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată. Saracinii i-au dus pe toţi în peştera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu. Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.
Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică.
Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice.
Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).