Sfinții mucenici Iona, Varahisiu și a celorlalți nouă mucenici împreună cu dânșii

Sfinţii Iona şi Varahisiu erau din Persia şi au trăit pe vremea lui Sapor al Perşilor şi a împăratului Constantin cel Mare al romanilor. Ei erau călugări şi, părăsind mănăstirea lor, au venit într-o cetate care se numea Marmiavoh. Aici au aflat închişi în temniţă pe sfinţii mucenici: Zaniat, Lazãr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Savelt şi Sava, pe care i-au mângâiat şi i-au îndemnat spre pătimire. Dar fiind şi ei prinşi, au fost aduşi înaintea mai-marilor: Masdrat, Siro şi Marmisi, care mai întâi i-au sfătuit, apoi i-au ameninţat şi pentru că nu au voit să se lase înduplecaţi, mai întâi i-au pus în lanţuri, după legea persană.

Apoi au fost supuşi, fiecare în parte, la felurite chinuri în timpul cărora şi-au dat duhul în mâna lui Dumnezeu. Moaştele lor au fost adunate şi au fost îngropate împreună cu ale celorlalţi nouă mucenici, care s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi şapte a lunii martie, în timp ce sfinţii Iona şi Varahisiu s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi nouă ale aceleiaşi luni.

S-ar putea să vă placă și...

Wer ohne lästigen Ausweis-Upload sofort loslegen möchte, findet bei seriösen online casinos ohne verifizierung heutzutage komfortable Alternativen mit schnellen Auszahlungen.
Wie werkt de spins het snelst uit op een kleiner scherm? Casoola Mobile laadt vlot, houdt de live tafels scherp en geeft nieuwe spelers een duidelijk overzicht van dagelijkse acties binnen het Nederlandse iGaming-aanbod.
Πριν εμπιστευτείς μια πλατφόρμα, έλεγξε πάντα αν φέρει έγκυρη άδεια από αναγνωρισμένη ρυθμιστική αρχή και αν προσφέρει υπεύθυνα εργαλεία αυτοεξαίρεσης. Μια ειλικρινής παρουσίαση θα δείχνει ξεκάθαρα τους όρους ανάληψης και θα αναφέρει ανεξάρτητους φορείς επίλυσης παραπόνων. Δες ολα τα online casino που πληρούν αυτά τα κριτήρια ασφαλείας.
Before chasing any reload offer or slot race leaderboard, take ten minutes to read how summer transfers move betting markets so your stake sizing follows the squad news instead of the hype.
Mobile-first casinos continue reshaping the iGaming market, and anyone exploring fast payouts and tournament leaderboards should check win win bet app for a streamlined mobile experience.