Sfinţii Apostoli Evod şi Onisifor

Sfântul Evod s-a numărat între cei 70 de apostoli şi a fost în urma lui Petru episcop la Antiohia cea mare (Siria). Succesorul său, sfântul sfinţitul mucenic Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu, prăznuit la 20 decembrie), ucenic al sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, îl pomeneşte în scrisoarea sa către Antiohieni cu aceste cuvinte: „Amintiţi-vă de binecuvântatul părinte Evod, care a fost făcut de către Apostoli primul vostru păstor”. Precum se vede din Epistolele Fericitului Pavel, săvârşind el nevoinţa mare între cei şaptezeci, s-a făcut predicator vestit al Cuvântului.

Sf. Evod a slujit ca episcop timp de 27 de ani şi a murit ca mucenic în zilele împăratului Nero (54-68). Sfântul Evod a lăsat mai multe scrieri. În una din acestea el scrie că Prea Sfânta Fecioară Maria a născut pe Mântuitorul lumii la vârsta de 15 ani. Alte scrieri ale sfântului nu ni s-a păstrat. Istoricul bisericesc Nichifor Calist pomenea însă, în secolul al XIV-lea, o altă carte, numită Steaua. Sfântul Evod a primit cununa muceniciei în anul 66 după Hristos.

Iar Onisifor, este cel pe care îl pomeneşte Apostolul în Epistola a doua către Timotei: „Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine.” (II Timotei 1, 16-18).

Acesta a fost făcut episcop al Colofoniei (Asia Mica), iar mai târziu în Corint, că era vrednic şi puternic la cuvânt, şi pâna la sânge a întărit credinţa, murind muceniceşte în oraşul Pariul, nu departe de Efes, pe când propovăduia pe Hristos locuitorilor păgâni din Helespont.

Acesta în ceata propovăduitorilor împreună cu Apostolul Evod se sălăşluieşte în cereştile locaşuri.

S-ar putea să vă placă și...

Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wielu graczy z nad Wisły ceni sobie możliwość obstawiania zakładów bez konieczności odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego rośnie zainteresowanie platformami działającymi w przeglądarce i na urządzeniach mobilnych. Przed rejestracją konta warto zweryfikować, czy operator posiada aktualną licencję od renomowanego regulatora, a także przejrzeć regulamin dotyczący obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypłat. Różnorodność automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziś standard, lecz liczy się też jakość obsługi klienta dostępnej w języku polskim. Gracze poszukujący rzetelnych recenzji i porównań ofert mogą zajrzeć na stronę polskie kasyno online, gdzie zebrań zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija się w szybkim tempie, a operatorzy kuszą graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnościowymi i bogatą biblioteką tytułów. Dla osób ceniących dyskrecję oraz wygodę rozgrywki z domu interesującą opcją pozostaje kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykają się z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
Wybierając platformę do gry, warto zwrócić uwagę na dostępne systemy płatności, bonusy powitalne oraz jakość obsługi klienta. Polscy użytkownicy coraz chętniej korzystają z błyskawicznych transakcji, dlatego BLIK kasyno zyskuje na popularności wśród doświadczonych graczy i nowicjuszy szukających wygodnych rozwiązań.
Gracze porównujący oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogą sprawdzić BLIK kasyno jako polecane źródło w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.