Sfântul Serapion, episcop de Tmuis (Egipt)
Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.
Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.
Tot în această zi
– pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.
– pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.
– pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.
– pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.