Sfântul mucenic Vlasie Bouarul

Sfântul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foarte bogaţi, de pe urma mulţimii vitelor ce aveau. Ei dădeau însă cu îmbelşugare milostenie la săraci. Când elinii au pornit prigoană asupra creştinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie şi nu l-au aflat, cu toate că l-au căutat şi prin pustietăţi şi prin văi. Iar viteazul mucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur s-a dat pe sine în mâinile prigonitorilor săi, cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost chemat la masa împărătească. Deci, mergând la judecată şi întrebat fiind de ighemon, şi-a arătat şi numele şi credinţa, şi ocupaţia sa; pentru aceasta îndată a fost apucat de cele patru mădulare ale trupului, a fost întins şi a fost bătut cu vine crude. Dar Dumnezeu i-a uşurat durerile şi i-a vindecat rănile. Această minune văzând-o ighemonul, a socotit-o drept farmece. Pentru aceasta l-a aruncat într-un cazan cu apă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut într-însul cinci zile. Dar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe mucenic să nu se teamă şi au împrăştiat focul şi vătămarea lui. După cinci zile venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan, şi văzându-l viu şi cântând împreună cu îngerii, îndată au mărturisit şi aceştia credinţa creştină. Lucrul acesta aflându-l ighemonul a trimis pe alţi ostaşi, ca să-l scoată din cazan dar şi aceia mergând, au mărturisit de asemenea credinţa creştină. Mai în urmă s-a dus însuşi ighemonul, şi văzând pe sfânt în cazan şi socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta făcând, îndată a orbit, şi şi-a dat şi sufletul. Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce crezuseră i-a botezat în numele Sfintei Treimi. Apoi ducându-se la staulul vitelor sale, a povăţuit pe maică-sa şi pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre mântuirea lor. Şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar cei ce s-au întâmplat de faţă la fericitul său sfârşit au îngropat sfântul sãu trup în acelaşi loc; iar toiagul său a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo, şi făcându-se copac mare, umbrea acest jertfelnic.

S-ar putea să vă placă și...

Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wielu graczy z nad Wisły ceni sobie możliwość obstawiania zakładów bez konieczności odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego rośnie zainteresowanie platformami działającymi w przeglądarce i na urządzeniach mobilnych. Przed rejestracją konta warto zweryfikować, czy operator posiada aktualną licencję od renomowanego regulatora, a także przejrzeć regulamin dotyczący obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypłat. Różnorodność automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziś standard, lecz liczy się też jakość obsługi klienta dostępnej w języku polskim. Gracze poszukujący rzetelnych recenzji i porównań ofert mogą zajrzeć na stronę polskie kasyno online, gdzie zebrań zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija się w szybkim tempie, a operatorzy kuszą graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnościowymi i bogatą biblioteką tytułów. Dla osób ceniących dyskrecję oraz wygodę rozgrywki z domu interesującą opcją pozostaje kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykają się z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
Wybierając platformę do gry, warto zwrócić uwagę na dostępne systemy płatności, bonusy powitalne oraz jakość obsługi klienta. Polscy użytkownicy coraz chętniej korzystają z błyskawicznych transakcji, dlatego BLIK kasyno zyskuje na popularności wśród doświadczonych graczy i nowicjuszy szukających wygodnych rozwiązań.
Gracze porównujący oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogą sprawdzić BLIK kasyno jako polecane źródło w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.