Sfântul mucenic Teodoret, care a fost preot în Antiohia
Sinaxarul zilei de 3 Martie
Sfântul sfinţitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Unchiul acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creştin şi ajunsese chiar anagnost al Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul său, care se găsea pe tronul împărăţiei, s-a lepădat de credinţa în Hristos, a început să se închine idolilor şi a primit de la împărat toată bogăţia, şi sfintele odoare, pe care marele Constantin le dăruise Bisericii Antiohiei şi pe deasupra a mai fost pus şi prigonitor şi judecător al creştinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoană împotriva creştinilor şi clerul Bisericii împrăştiindu-se a rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioşii de acolo, propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însă prins şi adus înaintea judecăţii, după ce mai întâi a fost ţinut câtva vreme în închisoare. La judecată, sfântul Teodoret a fost supus la multe şi îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceştia să fie aruncaţi în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duşi la moarte, sfântul le zicea: duceţi-vă, fiii mei, pe calea cea fericită, în pace, căci voi veni şi eu, urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi de bucuria cea veşnică întru împărăţia cerurilor. Astfel au primit aceştia sfârşitul lor mucenicesc. Iar sfântul Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul se năpustise asupra lui şi-l silea să aducă jertfă idolilor, a proorocit sfârşitul cu care aveau să moară şi Iulian împăratul şi unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a poruncit îndată să i se taie capul. Şi în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga plin de veselie sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu multă evlavie de nişte creştini, care au pus la inimă cuvintele sfântului şi care au văzut, după câtva vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul unchi, cât şi preaînrăutăţitul nepot, şi-au primit sfârşitul după cum spusese sfântul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Zenon şi Zoil, care în pace s-au săvârşit.
S-ar putea să vă placă și...
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is
SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Suomessa mobiilipelaaminen yleistyy, ja
Munkki Casino tarjoaa selkeän käyttöliittymän sekä nopeat rahansiirrot suoraan kännykästä käsin.
Suomalaisten kannattaa aina tarkistaa operaattorin lisenssit ennen pelaamista, ja
Titaani tarjoaa selkeän yleiskatsauksen turvallisista valinnoista netissä.
Når du vil spille på et nettcasino med sterke leverandører og raske uttak, er det verdt å sjekke
Stake for sitt brede spillutvalg og moderne grensesnitt.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is
SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is
SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wielu graczy z nad WisÅy ceni sobie możliwoÅÄ obstawiania zakÅadów bez koniecznoÅci odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego roÅnie zainteresowanie platformami dziaÅajÄ
cymi w przeglÄ
darce i na urzÄ
dzeniach mobilnych. Przed rejestracjÄ
konta warto zweryfikowaÄ, czy operator posiada aktualnÄ
licencjÄ od renomowanego regulatora, a także przejrzeÄ regulamin dotyczÄ
cy obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypÅat. RóżnorodnoÅÄ automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziÅ standard, lecz liczy siÄ też jakoÅÄ obsÅugi klienta dostÄpnej w jÄzyku polskim. Gracze poszukujÄ
cy rzetelnych recenzji i porównaÅ ofert mogÄ
zajrzeÄ na stronÄ
polskie kasyno online, gdzie zebraÅ zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija siÄ w szybkim tempie, a operatorzy kuszÄ
graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnoÅciowymi i bogatÄ
bibliotekÄ
tytuÅów. Dla osób ceniÄ
cych dyskrecjÄ oraz wygodÄ rozgrywki z domu interesujÄ
cÄ
opcjÄ
pozostaje
kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykajÄ
siÄ z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
WybierajÄ
c platformÄ do gry, warto zwróciÄ uwagÄ na dostÄpne systemy pÅatnoÅci, bonusy powitalne oraz jakoÅÄ obsÅugi klienta. Polscy użytkownicy coraz chÄtniej korzystajÄ
z bÅyskawicznych transakcji, dlatego
BLIK kasyno zyskuje na popularnoÅci wÅród doÅwiadczonych graczy i nowicjuszy szukajÄ
cych wygodnych rozwiÄ
zaÅ.
Gracze porównujÄ
cy oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogÄ
sprawdziÄ
BLIK kasyno jako polecane źródÅo w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo
stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is
SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.
Wie lang duurt een gemiddelde uitbetaling bij Nederlandse casino's? Voor wie zich daarin verdiept, is
SkyHills een nuttige vergelijking naast de bekende platforms.