Verde-n față despre… divorţ
Astăzi societatea acceptă ușor divorţul, nu mai penalizează ca în trecut aceste neputinţe ale soţilor de a rămâne împreună, aşa cum şi-au promis. La nivel personal, însă, trăirea unei astfel de nereuşite marchează adânc viaţa fiecăruia dintre cei care trec printr-o astfel de experienţă, cu atât mai mult atunci când la mijloc sunt şi copii. Să nu considerăm însă această suferinţă ca pe un capăt de drum, căci în viaţă omul este într-o continuă devenire şi să nu lăsăm ca un eşec în dragoste să ne infirmizeze sufletul. Trebuie să pornim mai departe cu toată fiinţa în căutarea adevărului iubirii.
(Material realizat de Ramona Bandrabur)
Despre dragoste vorbesc şi creştinii şi necreştinii, şi cei cuvioşi, dar şi cei care nu împărtăţesc nici un fel de morală, pentru că aşa cum spunea Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa, „chiar dacă nu eşti un bun creştin, simţi cumva, straniu, de fiecare dată când iubeşti şi eşti iubit, că acolo, în iubire, e adevărul. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că ăsta e fundamentul fiinţei noastre. Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta tânjeşte după iubire.”
Ce fel de dragoste ni se cere însă atunci când vrem să întemeiem o familie legându-ne în faţa lui Dumnezeu şi apoi să vieţuim în armonie? „Oare acea „dragoste” pe care o descriu romanele şi care se manisfestă astăzi ca iubire, iar mâine ca ură de moarte, astăzi cu jurăminte de credinţă, iar mâine ca vicleană necredinţă, astăzi sub chipul protecţiei cavalereşti, iar mâine prin crunte gâlcevi ce ajung până la bătaie şi moarte? Oare acea „dragoste” care, adesea, întunecând raţiunea aduce extaze păcătoase timp de o clipă şi este atât de iraţională, încât fără jenă şi teamă, calcă în picioare sfintele legiuiri ale cununiei ca să se transforme după aceasta în profundă decepţie, iar la sufletele cele mai sensibile – în mustrări insuportabile de conştiinţă şi într-o pierdere deplină a liniştii sufleteşti?” sunt întrebări pe care ni le pune în faţă Arhimandritul Serafim Alexiev, în tâlcuirea Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, vădind nepotrivirea unor astfel de porniri sufleteşti.
De aceea, cei care nu au învăţat să trăiască unul prin celălalt, şi să-l descopere prin celălat pe Dumnezeu, care este întruchiparea iubirii, suferă, mai devreme sau mai târziu, rana despărţirii.
Iar acolo unde la mijloc se află şi copiii, răspunderea pentru un astfel de act este şi mai mare.
„Copilul simte divorţul ca pe o puternică ameninţare a siguranţei sale. Simte confuzie şi dezorientare emoţională. Se autoculpabilizează pentru ceea ce se petrece. Fiecare situaţie de divorţ are particularităţile ei şi, în final, este unică”, ne spune psihoterapeutul Corina Bacalearos, şi traumatizantă, adăugăm noi.
De aceea, cei care pornesc într-o astfel de unire precum cea a căsătoriei, e bine să cerceteze dinainte cu atenţie secretele alegerii partenerului, secretele bucuriei pe care doreşte să le împărtăşească şi secretele trăiniciei legăturii lor, căci căsătoria este o Taină, una dintre cele mai frumoase dintre tainele pe care Hristos ni le-a dăruit o dată cu veşnicia.
