Sfântul mucenic Hristofor

Sfântul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Acesta era un tânăr mercenar barbar, ajuns împreună cu alţi ostaşi într-un oraş din Răsărit unde au supus la chinuri pe toţi creştinii ce i-au găsit. Deşi mare cât un uriaş la statură şi foarte urât la faţă, lui Reprove (căci aşa îi era numele înainte) i s-a făcut milă de aceşti oameni. Dar neputând să grăiască pe limba lor, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: „Reprove, îmbărbătează-te!” Şi cum a atins îngerul buzele lui, a grăit el slobod. Şi intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creştini, şi erau rătăciţi pentru cele deşarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt zei. Pentru aceasta a fost bătut de un oarecare Vachie, către care răspunzând zicea că este oprit de porunca lui Hristos; dar de şi-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica şi putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor şi înfricoşător, şi din pricina puterii lui nestăpânite şi nebiruite. Aceşti slujitori îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit; şi mergând la împăratul, pe cale împuţinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adăugat şi altele, de hrană, de care minune mare slujitorii spăimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, şi mergând la Antiohia au fost botezaţi împreună cu sfântul Hristofor, de către sfântul sfinţitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.

Deci stând înaintea judecăţii împăratului, şi văzându-l împăratul şi îngrozindu-se, a căzut pe spate cu faţa în sus. Şi iarăşi venindu-şi în fire, socoti să-l amăgească cu vicleşug şi să-l îmblânzească cu momelile, şi cu încetul să-l facă să se despartă de Mântuitorul Hristos, însă nu pe faţă. Pentru aceea îi adusese înainte două femei frumoase la faţă, însă desfrânate şi gata spre stricăciune şi foarte ştiutoare în a înfierbânta şi a întărâta la porniri şi la pofte nestăpânite şi turbate pe bărbaţii tineri; dintre acestea una se chema Calinica şi cealaltă Achilina. Şi le-a poruncit să intre la dânsul, şi să se meşteşugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul şi el să le îndrăgească încât să-l despartă de credinţa Mântuitorului Hristos, şi să aducă jertfă la idoli. Însă sfântul învăţându-le, le-a îndepărtat de slujirea idolească. Şi stând ele înaintea împăratului şi mărturisind că sunt creştine, au fost date la cumplite chinuri, pe care răbdându-le au luat cununa muceniciei.

După aceea, aprinzându-se împăratul cu mânie mare a ocărât pe sfântul pentru chipul feţei lui cel ciudat; iar el răspunzând a numit pe împăratul vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta însemna numele lui Deciu. Deci împăratul a dat hotărârea ca celor două sute de slujitori ce au fost trimişi să prindă pe sfântul şi s-au botezat împreună cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, să li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit să fie ţintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire făcut din aramă, iar dedesubtul lui a fost aprins foc mare; dar sfântul şedea liniştit ca şi cum s-ar fi aflat în odihnă şi povestea nişte lucruri minunate, de mulţi necrezute, dar de cei credincioşi crezute şi bineprimite, zicând că vedea un om foarte mare şi preaînfrumuseţat, îmbrăcat în veşminte albe, încât întuneca şi soarele cu strălucirea sa, pe al cărui cap se afla o cunună foarte strălucitoare şi că împrejurul lui erau ostaşi purtători de foc, care se luptau cu nişte negri grozavi pe care-i biruiau. Iar stăpânul acela înfricoşat cu mânie întorcându-se, a biruit şi a călcat toată puterea vrăjmaşului. Atunci popoarele auzind acestea şi văzând şi pe sfântul, că era păzit nevătămat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut şi au trecut la credinţa în Mântuitorul Hristos, şi au scos pe sfântul din foc. Dar şi aceştia au fost tăiaţi de slugile împăratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Şi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de sfântul mucenic Polieuct, şi la sfântul marele mucenic Gheorghe ce se află la locul numit Chiparisio.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei muceniţe, Calinica şi Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umere, s-au săvârşit.

S-ar putea să vă placă și...