Asigurări și … nesiguranță

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări și asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranță. În nici o epocă nu a existat nesiguranța pe care o au oamenii contemporani. Și deoarece asigurările omenești nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranța duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat. Dar dacă văd că și în corabia Bisericii intră puțină apă, că și acolo au fost prinși de duhul lumesc și nu există Duhul Sfânt, atunci oamenii se deznădăjduiesc, pentru că nu mai au de ce să se alipească.

Lumea suferă, se pierde și, din păcate, toți oamenii sunt nevoiți să trăiască în acest iad al lumii. Cei mai mulți simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părțile. Nu au de ce să se țină. Se împlinește zicala: „Cel ce se îneacă se agață și de un pai”. Asta arată că cel ce se îneacă vrea să se prindă de ceva, ca să se salveze. Vede corabia înecându-se și merge sărmanul să se prindă de catarg. Dar, deși vede corabia în primejdie să se înece, nu se gândește că și catargul se va scufunda. Se prinde de catarg și se îneacă mai repede. Vreau să spun că oamenii caută să se sprijine de ceva, să se alipească de ceva. Și dacă n-au credință, ca să se sprijine de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, încât să se încredințeze complet pe ei înșiși lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problemă este încrederea în Dumnezeu.

Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos. Veți vedea că vor cinsti Biserica. Numai noi să fim corecți. Vor înțelege că altfel nu se face sat. Și politicienii au cam înțeles că dacă cineva poate ajuta acum, în acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, aceștia sunt oamenii Bisericii. Să nu vi se pară ciudat. Politicienii noștri au ridicat mâinile în sus. Unii au venit și la Coliba mea și mi-au spus: „Călugării trebuie să facă misiune, altfel nu se poate„. Ani grei! Dacă ați ști în ce situație ne aflăm și ce ne așteaptă!…

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cu dragoste și durere pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003, p.23

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wielu graczy z nad Wisły ceni sobie możliwość obstawiania zakładów bez konieczności odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego rośnie zainteresowanie platformami działającymi w przeglądarce i na urządzeniach mobilnych. Przed rejestracją konta warto zweryfikować, czy operator posiada aktualną licencję od renomowanego regulatora, a także przejrzeć regulamin dotyczący obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypłat. Różnorodność automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziś standard, lecz liczy się też jakość obsługi klienta dostępnej w języku polskim. Gracze poszukujący rzetelnych recenzji i porównań ofert mogą zajrzeć na stronę polskie kasyno online, gdzie zebrań zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija się w szybkim tempie, a operatorzy kuszą graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnościowymi i bogatą biblioteką tytułów. Dla osób ceniących dyskrecję oraz wygodę rozgrywki z domu interesującą opcją pozostaje kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykają się z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
Wybierając platformę do gry, warto zwrócić uwagę na dostępne systemy płatności, bonusy powitalne oraz jakość obsługi klienta. Polscy użytkownicy coraz chętniej korzystają z błyskawicznych transakcji, dlatego BLIK kasyno zyskuje na popularności wśród doświadczonych graczy i nowicjuszy szukających wygodnych rozwiązań.
Gracze porównujący oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogą sprawdzić BLIK kasyno jako polecane źródło w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.