Sfântul Isidor Pelusiotul

Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.

S-ar putea să vă placă și...

Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
Nopeat kotiutukset ovat aina plussaa, ja kun tarkistat pikapotti-kasino.fi löydät lisätietoa sujuvasta maksuliikenteestä sekä muista käytännön yksityiskohdista.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.
Live dealer studios have evolved rapidly, and weighing mobile compatibility side by side can lead curious users to platforms such as SpinDog Online when browsing the next big name.