Sfânta muceniță Agata
Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.
În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: „Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire”.