Cuvioasa Maică Domnica

În luna Ianuarie ziua a opta pomenirea Sfintei Cuvioase Maici Domnica

Domnica a trăit în secolul V și fiind elină de neam s-a dus din Cartagina la Constantinopol cu alte patru fecioare. Acolo, prin descoperire dumnezeiască a primit botezul de la patriarhul Nectarie, după care a luat chipul monahicesc nevoindu-se cu post și osteneli.

A făcut multe minuni, salvând niște corăbieri prin turnarea în mare de untdelemn sfințit, de asemenea avea și darul de a proroci, văzând mai înainte moartea împăratului despre care l-a și înștiințat.

Astfel, ajungând la adânci bătrâneți și cunoscându-și mai înainte sfârșitul s-a dus către Domnul, odihnindu-se în pace.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Iulian și Vasilisa și cei împreună cu dânșii

Iulian  era din părinți renumiți prin slavă și bogăție și care-l sileau pe tânărul lor fiu spre căsătorie.Dar el dorind să viețuiască în feciorie toată viața sa, fugea de aceasta. Astfel, Domnul a auzit cererea lui Iulian, spunându-i să se căsătorească cu o fecioară care nu-i va strica fecioria. Prin urmare, Iulian a ascultat de voia părinților care i-au găsit o fecioară de seama lui,pe nume Vasilisa cu care s-a și logodit.

Cei doi s-au lepădat de cele ale lumii, trăind în curăție și după nuntă, nevoindu-se în rugăciune și dorind după mântuirea sufletelor lor.

După moartea părinților celor doi, din averea ce le-a rămas au zidit două mănăstiri, una pentru bărbați și alta pentru femei, apoi despărțindu-se, Iulian s-a făcut călugăr în cea bărbătească, iar Vasilisa monahie, în cea femeiască. Deci, la Iulian  s-au adunat ca la zece mii de frați, iar la Vasilisa, ca la o mie de fecioare.

Pe vremea aceea era prigoană împotriva creștinilor din ordinul împăraților Dioclețian și Maximian. Prin voia lui Dumnezeu toate acele fecioare  au  plecat la Mirele Cel fără de moarte, iar ultima a trecut la Domnul, cuvioasa maică a lor Vasilisa.

Însă, Iulian avea să sufere moarte mucenicească pentru Hristos. El a fost aruncat în temniță pentru că nu a vrut să aducă jertfă idolilor, iar frații lui s-au adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.

Fiind adus Iulian înaintea ighemonului și nesupunându-se poruncii, acesta a fost bătut și chinuit, dar el a rămas neclintit în credința în Hristos, chiar a făcut și minuni, vindecând de orbire pe unul din slujitorii dregătorului și care a fost tămăduit și sufletește, iar la urmă a primit cununa muceniei.

O altă minune a fost convertirea lui Celsius, fiul ighemonului, care s-a lepădat de părinții trupești, pentru dragostea lui Hristos. Deci, au fost amândoi aruncați în închisoare, iar acolo un prezbiter, anume Antonie și cu încă șapte frați au venit la ei și l-a botezat pe Celsius. Tot acolo, în temniță au crezut în Hristos douăzeci de ostași.

Prin urmare  au fost aduși la cercetare înaintea ighemonului toți cei treizeci de mărturisitori ai lui Hristos, iar pe când erau ei întrebați, trecea pe lângă divan un convoi care duceau un mort la îngropare. Pe acesta l-a înviat Iulian din morți cu ajutorul lui Dumnezeu care a ascultat rugăciunea robului Său. Cel înviat,a și fost botezat de preotul Amtonie punându-i numele Anastasie.

Cei de acum treizeci și unul de mucenici au fost aruncați în smoală și pucioasă,  de unde au scăpat nevătămați. În sfârșit aceștia au fost tăiați cu sabia și așa s-au mutat la locașurile cele cerești.

Tot în această zi, Cuviosul Gheorghe Hozevitul

Acesta era dintr-o  familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinților a plecat la locurile sfinte unde a intrat în mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva. Acolo s-a nevoit în ascultare și răbdare, iar atunci când bătrânul la care era încredințat i-a dat o palmă că a întârziat, îndată i s-a uscat mâna aceluia, care s-a vindecat numai prin rugăciunea ucenicului său.

Deci fugind Gheorghe de slava deșartă s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungați cu fratele său, Heraclid. După moartea fratelui, Gheorghe s-a întors la Hozeva, unde s-a zăvorât până la sfârșitul vieții sale, apoi s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, Cuviosul Grigorie de la Pecerska, făcătorul de minuni

Lavra Pecerska a preamărit nu numai pe sfinții săi Antonie și Teodosie ai Pecerskăi, ci și pe acest Grigorie, care a luat cinul monahicesc de la Cuviosul Teodosie.

Cuviosul Grigorie a câștigat biruința asupra diavolilor, pentru că făcea rugăciuni pentru certarea aceștiora. Astfel, a devenit făcător de minuni. Căci venind tâlharii la el din îndemnul diavolului acesta s-a rugat la Dumnezeu încât hoții au dormit cinci zile. Deci, deșteptându-se aceia nu puteau să se ducă pentru că erau flămânzi de atâtea zile, iar sfântul le-a pus înainte bucate, după care i-a eliberat. Fiind prinși aceia, Grigorie a intervenit la stăpânitor pentru ei, iar dacă au văzut acestea, nu s-au mai întors la locurile lor cel dintâi, ci cu pocăință au mers la mănăstirea sfântului.

Cuviosul a prorocit voievodului Rostislav și oastei lui că i-a ajuns judecata și vor pieri  toți înecați în apă. Voievodul n-a ascultat de Grigorie, ci a nescotit cuvântul acestuia. Drept urmare, acela a poruncit să-l lege pe cuvios de mâini și de picioare și să-i atârne o piatră de grumaz, și astfel l-au înecat.

Sfântul a fost căutat două zile de frați, iar a treia zi a fost aflat în chilie așa cum a fost aruncat în mare, legat și cu piatra de grumaz, iar fața lui era ca unui om viu.

Sfintele lui moaște au fost așezate în peșteră unde stau și până acum nestricate. Iar cuvântul prorocesc al sfântului s-a împlinit întocmai, pentru că Ratislav cu oastea lui au pierit înecați, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaș, i s-a măsurat și lui.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru