Deniile din Săptamâna a V-a a Postului Mare

Ne aflăm în plină săptămână a Patimilor. O revizuire a deniilor din Postul Mare credem că ne va ajuta să reținem în ce constau aceste atât de profunde și de cathartice slujbe pregătitoare pentru Înviere.

Etimologia cuvântului „denie” vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. O altă variantă a termenului denie o găsim în Transilvania – strastie, având semnificația de „patimă”. Expresia „a merge în strasti” înseamnă „a merge la denii”.

Dacă privegherea se săvârşeşte în ajunul sărbătorilor importante, deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui.

Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (cunoscut în ortodoxie și sub denumirea de Canonul de pocăinţă care este alcătuit din 250 de imnuri sau strofe şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII).

Deniile din această ultimă săptămână – a șaptea – sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Rânduiala lor începe cu seara Floriilor și durează până în Vinerea Mare, când se săvârșește Prohodul Domnului. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt).