„Cuvântul Vieții” la Bookfest

Lansare de carte

Salonul interna­țional de carte, care s-a desfăşurat în pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, în perioada 30 mai – 3 iunie,  a găzduit vineri, 1 iunie, pe scena centrală „Agora”, o dublă lansare de carte în cadrul editurii Cuvântul Vieții.

Este vorba despre cele două volume: „Scrieri I. Predici și îndrumări omiletice” de Arhimandrit Benedict Ghiuș; și „Părintele Benedict Ghiuș – duhovnic smerit și mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste”. Evenimentul a reunit personalități bisericești, profesori de teologie, preoți, dar și cititori și iubitori ai cărților cu conținut duhovnicesc.

Cu această ocazie, au vorbit despre noile apariții și despre personalitatea părintelui Benedict Ghiuș: Prea­sfințitul ­Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor; pr. prof. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pr. prof. dr. Mihail-Simion Săsăujan, consilier eparhial la Sectorul cultural și comunicații media al ­Arhiepiscopiei Bucureș­tilor; pr. conf. dr. Gheorghe Holbea de la Facultatea „Justinian Patriarhul”, care a fost și moderatorul lansării.

Seria „Benedict Ghiuș” a Editurii „Cuvântul Vieții” este coordonată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Părintele Benedict Ghiuș, prezent și prin aceste două noi cărți în conștiința contemporanilor, a slujit ani îndelungați Biserica Ortodoxă Română, atât ca tânăr misionar dincolo de granițele artificiale, adică în Basarabia, unde calitățile sale, pe care el le numea modeste, l-au promovat pentru ascultări ­înalte, dar apoi ca profesor de seminar la Mănăstirea Neamț sau ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București, ca mărturisitor al adevărurilor credinței noastre în temnițele comuniste sau în anii de retragere la Mănăstirea Cernica. Prin toate faptele sale, părintele Benedict Ghiuș este un model. Aceste două noi cărți lansate, care îl cinstesc, vorbesc de opera lui, pe de o parte, pentru că una dintre cărți conține predici și îndrumări omiletice, meditații care s-au aflat în manuscris, iar cealaltă carte vorbește, prin cuvintele celor care l-au cunoscut, despre preotul și mărturisitorul, duhovnicul și omul Benedict Ghiuș. Vom descoperi în aceste lucrări că el a fost unul dintre marii slujitori ai Bisericii”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Ceilalți vorbitori au evaluat cele două volume din perspectiva contribuției pe care o aduc la dezvoltarea omileticii, a cunoașterii istoriei și mai ales a dimensiunii rezistenței împotriva comunismului, cât și a renașterii duhov­nicești care s-a făcut prin intermediul mișcării „Rugul Aprins”. „A fost un eveniment deosebit pentru că am avut curajul de a ieși pe scena aceasta care se numește «Agora», a salonului de carte, și am propus iubitorilor de carte două volume dedicate părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș, unul cu predici și materiale omiletice, iar celălalt cu 35 de mărturii și evocări despre cel care a fost inițiatorul mișcării isihaste «Rugul Aprins»”, a spus pr. prof. dr. Mihail-Simion Săsăujan.

 

 

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wer ohne lästigen Ausweis-Upload sofort loslegen möchte, findet bei seriösen online casinos ohne verifizierung heutzutage komfortable Alternativen mit schnellen Auszahlungen.
Wie werkt de spins het snelst uit op een kleiner scherm? Casoola Mobile laadt vlot, houdt de live tafels scherp en geeft nieuwe spelers een duidelijk overzicht van dagelijkse acties binnen het Nederlandse iGaming-aanbod.
Πριν εμπιστευτείς μια πλατφόρμα, έλεγξε πάντα αν φέρει έγκυρη άδεια από αναγνωρισμένη ρυθμιστική αρχή και αν προσφέρει υπεύθυνα εργαλεία αυτοεξαίρεσης. Μια ειλικρινής παρουσίαση θα δείχνει ξεκάθαρα τους όρους ανάληψης και θα αναφέρει ανεξάρτητους φορείς επίλυσης παραπόνων. Δες ολα τα online casino που πληρούν αυτά τα κριτήρια ασφαλείας.
Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
Wondering which iGaming brands actually publish payout percentages in plain sight? BassWin is one operator worth a quick look before you commit your bankroll anywhere else.
Wie herken je cookie een casino dat veilig en vermakelijk is? Bekijk vergunningen en spelaanbod, want SpinoRhino SpinoRhino laat zien hoe een transparant platform hoort te werken voor nieuwe spelers.
New punters weighing wagering requirements and withdrawal speed before signing up might bookmark an Incognito casino as a discreet benchmark for the remaining catalogue.
Looking for a trustworthy place to try a few hands of blackjack on a Friday night? Most newcomers settle in faster when signup takes under a minute, and the cashier lists clear deposit limits. BetPortal casino ticks those boxes, in my experience.
When weighing mobile app performance and withdrawal times side by side, KatanaSpin stands out among newer UK-facing brands.
Looking for a fresh place to spin the reels? Many enthusiasts end up choosing AngliaBet casino because the game lobby refreshes weekly and the bonus terms stay clear, which makes the whole sign-up process feel less like guesswork.
Nopeat kotiutukset ovat aina plussaa, ja kun tarkistat pikapotti-kasino.fi löydät lisätietoa sujuvasta maksuliikenteestä sekä muista käytännön yksityiskohdista.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.
Live dealer studios have evolved rapidly, and weighing mobile compatibility side by side can lead curious users to platforms such as SpinDog Online when browsing the next big name.