Sfântul Cuvios Teodul, care a fost eparh

Cuviosul Teodul a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare. Era patrician şi avea dregătorie de eparh al pretorilor. Era căsătorit şi ducea viaţă nepătată. Scârbit de jafurile şi de lăcomia dregătorilor, şi-a părăsit dregătoria. După moartea soţiei sale a împărţit la săraci averea sa cea mare, şi s-a dus la Edesa. Acolo s-a făcut monah, şi pentru viaţa lui sfântă a fost învrednicit cu daruri dumnezeieşti. Că nu se hrănea cu mâncare tare, ci numai duminica se împărtăşea cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi cu puţină anaforă.

A fost însă tulburat de gânduri şi se ruga lui Dumnezeu să-i arate cu cine din cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu se aseamănă el. Şi a auzit un glas care i-a spus că este asemenea în împărăţia lui Dumnezeu cu un comediant, Cornelie, care locuia în Damasc. Ducându-se la Damasc, a găsit pe Cornelie, şi căzând la picioarele lui, l-a rugat să-i spună cu de-amănuntul viaţa lui. Cornelie i-a răspuns că e păcătos şi nu se ştie cu vreo faptă bună. Bătrânul însă stăruia cu lacrimi şi cu rugăminţi. Şi Cornelie, lăsându-se convins, i-a spus: „Eu, părinte, din fragedă vârstă, am trăit printre comedianţi şi printre jucătorii de teatru şi multă vreme de acolo mi-am câştigat hrana cea de toate zilele. Târziu de tot şi cu greutate, dându-mi seama de multele răutăţi şi cugetând la răsplătirea judecăţii ce va să fie, m-am lăsat de toate răutăţile şi am căutat să duc, pe cât am putut, o viaţă curată şi să fac milostenii.

Astfel, de multă vreme, părinte sfinţite, o femeie de bun neam, bogată şi virtuoasă a fost căsătorita de ai ei cu un oarecare bărbat, desfrânat şi risipitor, care a cheltuit nu numai averea femeii sale şi pe a lui, ci a mâncat şi alţi mulţi bani, luaţi cu împrumut. Pentru aceasta împrumutătorii lui l-au băgat la închisoare pentru multă vreme, pricinuind femeii lui nemângâiată întristare. Pe femeia aceasta am întâlnit-o eu, i-am aflat durerea şi mi s-a întristat sufletul. Cu lacrimi în ochi am întrebat-o: „Cât de mare e datoria, femeie?”. „Patru sute de galbeni” mi-a răspuns ea. Atunci am vândut nişte giuvaieruri şi cele mai frumoase haine ale mele, şi am strâns patru sute de galbeni. Am pus banii în mâinile femeii, grăindu-i aşa: „Ia banii aceştia, femeie, şi du-te în pace! Scoate-ţi bărbatul din închisoare şi te roagă din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu ca să mă miluiască în ziua judecăţii”.

Teodul a ascultat totul şi s-a minunat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu. A mai trăit câtva vreme, apoi s-a dus la Domnul cu bune nădejdi.