Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț
În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, „Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului Mihul de la Crişul Alb”, precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.
