Harul Dumnezeiesc și copiii

Cumințenia și ascultarea din partea copiilor este semn al prezenței și lucrării lui Dumnezeu în viața și în sufletul lor. „Cu cât mai mult respect au copiii față de părinți, spune Cuviosul Paisie, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Și cu cât sunt mai neîmblânziți, cu atât sunt mai părăsiți de harul lui Dumnezeu”[1]. Dimpotrivă, „atunci când copiii vorbesc cu obrăznicie celor mai mari, alungă harul lui Dumnezeu. Iar atunci când pleacă harul lui Dumnezeu, vin drăcușorii și copiii se sălbăticesc, fac neorânduieli. În timp ce copiii care au evlavie, respect, ascultă de părinți, de dascăli, de cei mai mari, primesc mereu harul lui Dumnezeu și au binecuvântarea Lui. Îi acoperă harul lui Dumnezeu.

(Material realizat de prof. Ioan Teșu)

Multa evlavie față de Dumnezeu, multul respect față de cei mai mari aduce din belșug harul dumnezeiesc în suflete, în așa măsură încât sunt trădați de strălucirea dumnezeiască a harului. Harul lui Dumnezeu nu merge la copiii răzvrătiți, ci la cei cuminți, evlavioși și cu mărime de suflet. Iar acești copii au o privire care strălucește. Și cu cât mai mult respect au față de părinți, față de cei mai mari, cu atât primesc mai mult har. Iar cu cât sunt mai neîmblânziți, cu atât sunt mai părăsiți de harul lui Dumnezeu”[2].

Conflictul dintre generații

Vorbind despre așa-zisul „conflict dintre generații”, Cuviosul Paisie Aghioritul, cu deosebită înțelepciune și blândețe, recomandă părinților să dea dovadă de „noblețe sufletească”, tratându-i și îndreptându-i cu dragoste și bunătate. Pentru a „nivela” prăpastia dintre ei și copiii lor, părinții trebuie să dea dovadă de multă înțelepciune, ei coborându-se la starea copiilor, iar copiii căutând să înțeleagă responsabilitățile și grijile părinților. Dacă nu vor face astfel, copiii, atunci când vor deveni și ei părinți și în baza unei „legi duhovnicești”, vor avea parte de același tratament[3]. Cuviosul Paisie spunea că atunci când părinții au „viață grea” din partea copiilor, tot ei sunt vinovați, plătind astfel pentru supărările și greșelile făcute față de părinții lor[4].

Iubirea vs palma pe obraz

În privința modului în care trebuie îndreptat un copil, Cuviosul Părinte dă ca exemplu familia și copilăria sa, spunând: „Știam că părinții ne iubeau și atunci când ne răsfățau, când ne sărutau, și când ne dădeau câte o palmă. Pentru că și palma și mângâierea și sărutarea părinților, toate sunt din dragoste. Când părinții își bat copiii, inima lor suferă. Când copiii încasează câte o palmă, îi doare obrazul. Prin urmare, mai mare este durerea inimii decât durerea obrazului. Mama, orice ar face copiilor ei, fie că îi ceartă, fie că îi bate, fie că îi răsfață, pe toate din dragoste le face și toate din aceeași inimă de mamă ies. Dar când copiii nu înțeleg aceasta, se împotrivesc cu obrăznicie, se încăpățânează, și atunci alungă harul dumnezeiesc dinlăuntrul lor și este firesc să primească după aceea înrâurirea demonică”[5].

Ca un profund cunoscător al sufletului copilului, cu zonele lui cele mai tainice, inconștiente și subconștiente, duhovnicescul Părinte Paisie recomandă ca părinții să nu certe niciodată copiii seara, pentru ca nu cumva, în timpul nopții și al somnului, diavolul să nu dezvolte mâhnirea lor, în revoltă sau deznădejde[6].

În privința pedepsei cu bătaia, chip al iubirii, Cuviosul Paisie era extrem de reținut și recomanda ca „pe cât se poate, părinții să o evite. Să încerce cu bunătate și cu răbdare să-l facă pe copil să înțeleagă că ceea ce face nu este corect. Numai când copilul este mic și nu înțelege că ceea ce vrea să facă este primejdios, numai atunci îl ajută, căci primind o palmă va ține minte să nu mai facă altădată. Frica de a nu mai primi cumva vreo palmă i se face copilului ca o frână care îl protejează”[7].

Cuviosul Paisie a iubit nespus copiii și, în mod deosebit orfanii, despre care spunea că, întrucât nu au avut parte de mângâiere în această viață, vor intra mult mai ușor în rai, iar acolo vor avea parte de mult mai multă alinare[8]. Într-o frumoasă fericire, el spunea: „Fericiți și de trei ori fericiți sunt orfanii care au fost lipsiți de afecțiunea părinților lor, deoarece unii ca aceștia au izbutit să-și facă pe Dumnezeu tată încă din această viață, având în același timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecțiunea părinților lor, de care s-au lipsit și care crește cu dobândă”[9].

[1] Idem, Cuvinte duhovnicești. I. Cu durere și dragoste…, p. 284.

[2] Ibidem, pp. 285-286.

[3] Ibidem, p. 288.

[4] Atanasie RAKOVALIS, op. cit., p. 39.

[5] Cuviosul PAISIE AGHIORITUL, Cuvinte duhovnicești. I. Cu durere și dragoste…, p. 287.

[6] Idem, Cuvinte duhovnicești. IV. Viața de familie…, p. 114.

[7] Ibidem, p. 114.

[8] Ibidem, p. 135.

[9] Idem, Epistole…, p. 226.