Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Schisma bisericeasca de la 1054 a fost urmata de cucerirea infama si jefuirea salbatica a Constantinopolului de catre latini in timpul Cruciadei a IV-a (1204), fapt ce a dus la ruperea definitiva dintre Rasarit si Apus.

Prin anul 1330 sau 1332, Sfantul Ioan cel Nou s-a indreptat din Trapezunt spre Cetatea Alba, oras situat in Basarabia de sud (asa numitul Bugeac, in prezent inglobat in Ucraina) pe corabia unui oarecare Reiz, catolic din Venetia sau Genova. Pe drum a avut cu el discutii privitoare la credinta, sustinand cu darzenie adevarurile Ortodoxiei. Nu este exclus ca aceste discutii sa fi avut ca subiect chiar disputa isihasta ce exista atunci intre ortodocsi si catolici. Desi aceasta disputa a izbucnit „oficial” cu circa 10 ani dupa anul martirizarii Sfantului Ioan, totusi diferenta dintre invatatura ortodoxa si cea catolica privitoare la energiile necreate cat si la posibilitatea indumnezeirii prin har a omului – era mai veche.

Ajungand in Cetatea Alba, Reiz si-a pus in gand sa se razbune pe cucernicul Ioan, care-l infruntase in discutiile purtate pe corabie. Pe atunci, Cetatea Alba si tinutul inconjurator erau stapanite de tatarii nogai, iar Reiz s-a prezentat la conducatorul cetatii (numit si ighemon, eparh sau cadiu), mintind ca sfantul Ioan cel Nou ar dori sa se lepede de credinta sa si sa primeasca legea tatarilor. Aceasta veste l-a bucurat foarte mult pe dregatorul tatar, care a cinstit cu daruri alese pe Reiz. El a poruncit totodata sa-i fie adus si acest tanar minunat, dornic sa imbratiseze credinta altaica a stramosilor sai.

Marturisitorul adevaratului Dumnezeu, intelegand urzeala si ticalosia lui Reiz, a simtit un fior care i-a strabatut intreaga fiinta: cum s-ar putea el lepada de Hristos care l-a ocrotit si i-a dat deplina bucurie a credintei si a iubirii? Deci a ridicat ochii inimii sale la ceruri si cerea ajutor de la Dumnezeu, Care a zis in Sfinta Evanghelie: „Cand veti fi dusi inaintea domnilor si imparatilor, pentru numele Meu, sa nu va ganditi mai inainte ce veti grai sau ce veti raspunde in acel ceas, caci Eu va voi da gura si intelepciune, careia nu-i vor putea sta impotriva, nici sa-i raspunda toti potrivnicii vostri.”

Apoi, cautand cu ochii cei trupesti catre tiran si, raspunzand cu buna indrazneala, a zis:
– O, cadiule! Mi se pare ca minti pe fata. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit in cuget vreodata sa ma lepad de sfinta credinta in Domnul meu Iisus Hristos! Sa nu se intample un lucru necuvios ca acesta, nici sa ma lase Dumnezeu sa primesc in mintea mea un gind paganesc ca acesta. Acestea toate sunt mestesugiri ale vrajmasului adevarului si ale satanei, tatal sau; ca, intrand in tine ca intr-un vas al sau, graieste prin tine catre mine, nadajduind astfel ca ma va trage spre pieire. Acel vrajmas se sileste sa ma departeze de la Dumnezeul cel adevarat, care este Ziditor al tuturor fapturilor vazute si nevazute, precum si al soarelui acesta, pe care tu il cinstesti ca pe un Dumnezeu; iar tu, fiind cuprins cu intunericul amagirii, aduci aceasta cinste, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevarat, facatorul soarelui caruia tu te inchini.”

Tiranul, neputand sa mai rabde pe mucenic, a poruncit ostasilor sai sa-l dezbrace de hainele sale si l-au batut cu toiege, pana ce i s-a stins si glasul. Apoi s-a ridicat ca o fiara si a poruncit sa-l bata mai cumplit. Deci, chinuitorii aceia au batut multe ceasuri pe rabdatorul de chinuri, pana au obosit; astfel, schimbindu-se unii dupa altii, l-au batut pana ce s-au ranit si s-au rupt si cele dinlauntru ale sfantului. Apoi slugile, muncind acel trup tare ca diamantul, au ostenit. Toti citi se adunasera la acea priveliste si priveau la acele cumplite chinuri, strigau impotriva nelegiuitului judecator, ocarandu-i obiceiul lui cel nemilostiv si salbaticia lui cea de fiara. Iar Sfintul soptea cu buzele si se ruga lui Dumnezeu sa-i dea rabdare pina la sfirsit.

Atunci tiranul, vazand ca nu reuseste nicidecum sa-l determine sa se lepede de Hristos, a poruncit slugilor sale sa aduca un cal salbatic si sa lege picioarele mucenicului de coada aceluia, dupa aceea unul din ostasi sa incalece pe calul acela si sa alerge pe ulitele cetatii cit va putea; si astfel sa tirasca pe patimitorul lui Hristos prin toata cetatea. Si astfel bunul si viteazul ostas al lui Iisus Hristos si-a sfirsit nevointa sa muceniceasca, dandu-si in miinile Domnului sfintul si luminatul sau suflet.