Sfinții mucenici Teodul și Agatopod

Din aceşti doi sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vârstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer.

Tot în această zi, sfinții mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Serapion și Nichifor.

S-ar putea să vă placă și...