Sfinții mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel și Hristina (Cristina) fecioara
Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.