Sfântul Mucenic Veniamin Diaconul

Acest fericit Veniamin era în zilele lui Isdigherd împaratul Persiei; fiind diacon la Biserica lui Dumnezeu, a adus pe multi pagâni la dumnezeiasca cunostinta. Atunci a fost pârât ca un facator de rele; pentru aceasta a fost batut si bagat în temnita unde a zacut doi ani. Deci venind un sol de la împaratul romanilor, la împaratul persilor, si aflând de aceasta, a rugat pe împaratul, ca sa slobozeasca pe Veniamin; iar împaratul l-a întrebat daca va înceta sa mai învete pe magi crestinismul? Si solul a raspuns: „Asa este împarate, sa pazeasca în tot chipul poruncile tale precum trebuie”. Iar Veniamin daca a auzit cuvintele solului, a zis: „Este peste putinta sa nu împart eu lumina care am primit-o, caci de câta certare este vrednic, cel ce va ascunde talantul, ne arata aievea învatatura sfintelor Evanghelii”. Împaratul nepricepând nimic din toate acestea, a poruncit sa-i dea drumul din legaturi; iar el iarasi s-a dus de facea cele obisnuite. Pentru care mâniindu-se împaratul, a facut douazeci de tepusi de trestii ascutite si i le-au bagat pe sub unghiile mâinilor si ale picioarelor. Si vazându-l ca socotea chinurile ca niste jucarii, a facut alta tepusa de trestie ascutita, si i-a pus-o în madularul udului, pe care punând-o si scotând-o adesea, facea dureri nesuferite sfântului. Apoi dupa chinul acesta, acea fiara fara de omenie a poruncit sa-i îndese prin sezut un lemn gros care avea de toate partile noduri; si asa si-a dat duhul catre Domnul.

Tot în aceasta zi:
– Sfântul Mucenic Antigon care s-a savârsit prin foc.

S-ar putea să vă placă și...