Sfântul cuvios Flavian
Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: „Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale”. Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.