Sfânta Muceniţă Haritina

Aceasta a fost pe vremea împăratului Diocleţian si a lui Dometie comitul, slujnica fiind a unui oarecare Claudie, de care aflând comitul că este creştina, a scris stăpânului ei să o trimită la dânsul să-i facă cercetare, căci este creştina şi întoarce pe mulţi la credinţa creştinească. Iar stăpânul său întristându-se s-a îmbrăcat cu sac şi o plângea, iar ea mângâindu-l îi zicea: „Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură, că şi pentru păcatele mele şi pentru ale tale voi fi socotita jertfă bine-primită lui Dumnezeu”.

Deci zicând şi el: „Pomeneşte-mă şi pe mine la Cerescul Împărat”, o trimise la comitul, la care sosind şi pe Hristos mărturisind, i-au ras capul, i-au turnat pe cap jăratic de cărbuni aprinşi şi cu frigări de fier înroşite i-au împuns sânii şi coastele, apoi i-au legat o piatra grea şi au aruncat-o în mare şi ieşind vie s-a arătat iarăşi comitului şi mult chinuind-o şi scoţându-i unghiile de la mâini şi de la picioare din rădăcina şi dinţii, şi-a dat duhul la Dumnezeu.