Sfânta Muceniță Chiriachi
În zilele împaratului Diocletian, la anul 282, era un crestin anume Dorotei împreuna cu sotia sa care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod si fiu, fagaduind sa daruiasca iarasi Lui pe copilul ce se va naste lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, si au nascut un prunc de parte femeiasca în ziua de Duminica, pentru care lucru si pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va sa zica Duminica. Si au hranit-o cu învatatura si cuvântul Domnului, dupa Apostolul Pavel, si au pazit-o pe fecioara, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.
Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, atunci au fost pârâti nascatorii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum ca sunt crestini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut si i-a trimis la ducele Iust, ce se afla la partile Meletinei în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita si aflând-o tare în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Si de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: „Nu te însela, Maximiane, caci niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor”. Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe mucenita, a dus-o în capistea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii si s-au facut ca niste praf; dupa aceasta a urmat si o furtuna de vânt, care a împrastiat în vazduh praful idolilor, si un fulger a ars fata stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.
Venind alt stapânitor în locul lui si fiind înstiintat de acestea, a hotarât ca sfânta sa fie supusa la felurite chinuri, din care a ramas nevatamata. Atunci a sezut stapânitorul la judecata si a dat asupra sfintei hotarârea sa fie ucisa afara din cetate prin taierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca sa se roage; si dupa ce s-a rugat mult, a învatat pe crestinii cei ce îi urmasera; apoi culcându-se pe pamânt, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, si mergând ostasii aproape de dânsa, vrând ca sa-i taie capul, si vazând-o moarta s-au spaimântat. Deci s-a facut glas dumnezeiesc catre dânsii: „Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu”. Iar ostasii întorcându-se au slavit pe Dumnezeu.
