Cuviosul Ioan de la Prislop

Se spune ca un tânăr pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus – în hotarul căruia se afla şi Sf. Locas – a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obştea călugărilor de le Prislop, ducând o viaţă aleasă de rugăciune, împletită cu munca şi săvârşirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viată şi mai liniştită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivut (Silvut), unde şi-a săpat singur cu mari nevoinţe, o chilie de piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau iarăşi „casa sfântului”. Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme. Spune tradiţia populară că pe când îsi facea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celalat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Nu ştim cu siguranţă când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem că în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor… El a fost este şi va fi – pentru credincioşii din părţile Hategului şi Hunedoarei – o pildă vie de sfinţenie, iar „chilia” sau „casa” lui rămâne mereu un loc de pelerinaj şi de reculegere sufletească pentru toţi cei ce caută cuvânt de mângâiere şi de întărire în locurile de mare frumuseţe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâţia cuvioşi călugări cu viaţa aleasă şi bineplacută lui Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu: „Sfinţi Români”, editia 1987)