Sfântul Eustațiu, patriarhul Antiohiei celei mari

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.