Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andrei, cel întâi chemat

andreiAcesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

S-ar putea să vă placă și...

Wielu graczy z nad Wisły ceni sobie możliwość obstawiania zakładów bez konieczności odwiedzania stacjonarnego lokalu, dlatego rośnie zainteresowanie platformami działającymi w przeglądarce i na urządzeniach mobilnych. Przed rejestracją konta warto zweryfikować, czy operator posiada aktualną licencję od renomowanego regulatora, a także przejrzeć regulamin dotyczący obrotu bonusem powitalnym oraz limitów wypłat. Różnorodność automatów, gier z krupierem na żywo i turniejów slotowych to dziś standard, lecz liczy się też jakość obsługi klienta dostępnej w języku polskim. Gracze poszukujący rzetelnych recenzji i porównań ofert mogą zajrzeć na stronę polskie kasyno online, gdzie zebrań zestawienie sprawdzonych marek z rynku hazardowego.
Rynek hazardu internetowego w Polsce rozwija się w szybkim tempie, a operatorzy kuszą graczy bonusami powitalnymi, programami lojalnościowymi i bogatą biblioteką tytułów. Dla osób ceniących dyskrecję oraz wygodę rozgrywki z domu interesującą opcją pozostaje kasyno online, w którym klasyczne automaty spotykają się z grami na żywo prowadzonymi przez prawdziwych krupierów.
Wybierając platformę do gry, warto zwrócić uwagę na dostępne systemy płatności, bonusy powitalne oraz jakość obsługi klienta. Polscy użytkownicy coraz chętniej korzystają z błyskawicznych transakcji, dlatego BLIK kasyno zyskuje na popularności wśród doświadczonych graczy i nowicjuszy szukających wygodnych rozwiązań.
Gracze porównujący oferty kasyn internetowych dla BLIK kasyno mogą sprawdzić BLIK kasyno jako polecane źródło w tej tematyce.
Quando si inizia a giocare su un casinò digitale, è fondamentale stabilire un budget e decidere l'importo della puntata, ovvero lo stake, da investire in ogni round. Una gestione oculata del bankroll permette di prolungare il divertimento e di ridurre il rischio di perdite ingenti, soprattutto quando si sperimentano giochi come la roulette o il blackjack. Per questo motivo, è consigliabile informarsi sulle promozioni offerte e sui limiti di deposito imposti dagli operatori autorizzati, così da mantenere il controllo e giocare in modo consapevole.