Sfinții mucenici care au mărturisit în Persia: Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei și alți mulți sfinți

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perşilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuţi, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perşii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândeţe pentru ce a făcut acest lucru şi i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se şi spunând că nu poate nicidecum să facă aşa ceva, atunci Izdigherd a ameninţat că va distruge toate bisericile şi a pus început ameninţărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Şi în felul acesta bucurându-se şi veselindu-se şi-a primit sfârşitul.

După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănţuită de magi, întocmai ca de nişte vânturi puternice, a adus asupra credincioşilor iarăşi încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulţi cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morţii, iar pe alţii supunându-i la surghiunuri îndelungate şi la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viaţă prin morţi de tot felul.

Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta şi sfinţii aceştia, prin răbdare şi mucenicie, au primit cununile biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Vlasie, născut în cetatea amoreilor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor treizeci şi opt de mucenici, care erau rude între ei, şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, făcătorul de minuni, care în pace s-a săvârşit.

S-ar putea să vă placă și...

Har du prøvet at indstille ugentlige indskudslofter direkte i kassen? De fleste platforme som Stake lader dig justere beløbet med et par klik, så du bedre kan holde styr på dit spillebudget uden at kontakte supporten.
Pour ceux qui s'intéresse à la sécurité des paiements en euro, il est utile de noter que les opérateurs régulés par l'ANJ protègent aussi bien les dépôts que les retraits. Un nouveau casino en ligne France digne de ce nom doit afficher clairement sa licence et offrir un service client joignable 24h/24, deux critères essentiels avant toute inscription.
Piața de gambling online din România s-a schimbat vizibil, iar tot mai mulți utilizatori vor să afle rapid care sunt cele mai bune cazinouri noi 2026 înainte de a-și face un cont.
Avant de valider un dépôt sur une plateforme d'iGaming, pensez à consulter un service de nettoyage professionnel tel que https://littlegreenmaidservices.com/ pour garder un espace de jeu agréable et bien entretenu à la maison.
Tra le piattaforme che offrono un'esperienza di gioco rapida e intuitiva, vale la pena dare un'occhiata a Chicken Road casino per chi cerca crash game originali con meccaniche immediate e payout trasparenti.
The fastest payouts in the iGaming world now come from licensed operators, so anyone looking for a trustworthy place to play can rely on the standards set by museliving.co.uk/ when choosing a casino.
Live casino fans chasing weekly slot tournaments and a tiered VIP club with priority withdrawals often look past glossy welcome packages. That is why a quick look at King Casino United Kingdom helps readers weigh the real reload value.