Terapii contemporane pentru suflet

Lumea în care trăim este o lume a Alternativului: terapii alternative, metode alternative, cunoașteri alternative, opțiuni alternative, medicină alternativă… Totul a devenit din păcate prea alternativ, din stupida dorință a omului de a căuta variante mai simple pentru a-și „trata” sufletul. Alternativitatea este sora mai mică a ispitei. Ne îndepărtăm de Lumina cea Adevărată afundându-ne, conștient sau nu, în întunericul alterat al opțiunilor de căutare.

Optăm pentru complicat și pierdem simplitate. Alegem plenitudinea dar de fapt rămânem goi. Purtăm pe chip pecetea bogăției urbane dar în esență suntem săraci lipiți pământului, în sufletul nostru. Pentru maratonul trupesc există timp. Pentru ștafetele agățate în idealurile bănești există și disponibilitate și mai multă vreme de pierdut, sub lozinca modernă de time is money. Pentru goana după imagine și apreciere publică se face loc imediat în viața noastră. Nu mai vorbesc de cheful nebun pe care îl avem când e vorba de vreo distracție sau vreo altă desfătare contemporană. Totul în jurul nostru s-a modificat. Dintr-un aprioric genetic ne-am afundat și mai mult într-o sete algoritmică de experiență și descoperire, fără să știm dacă într-adevăr descoperirea cu pricina este un „program” sau o „cale”, ca să ne încadrăm în terminologia opțiunilor alternative despre care vorbeam la început. În orice caz, ea nu este Calea cea Adevărată pe care Dumnezeu de la botez ne-a așternut-o la picioare în chip de covor roșu dar noi în ignoranța păcatului în care trăim zilnic ne târâm în loc să pășim.

În loc să optăm, ar trebui să ALEGEM. Unicul Adevăr. Curăția sufletului. Este singura „terapie” viabilă și de altminteri și ultima noastră nădejde în privința mântuirii noastre de păcate… Sufletul este totul. El ar trebui să primeze și nu trupul. „Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic” și „Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”.

Sau „ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37). Așadar aici trebuie să ne fie grija cea de toate zilele – în paza sufletului, în dăruirea celor mai mângâietoare clipe sufletului nostru: rugăciunea, postul, mersul la biserică, faptele bune, lacrimile vărsate pentru păcatele pe care trebuie să le conștientizăm – acestea sunt daruri cu care ar trebui să nu zăbovim în a ne răsfăța sufletul, pentru că nu știm nici clipa nici ceasul când ni se va apropia Sfârșitul.

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *