Tămâie în dar

Suntem fericiți că ortodoxia se imprimă în suflete cu miros și culoare, cu mir și tămâie, smirnă și lumânări. Suntem fericiți ori de câte ori putem să aducem în casele noastre, în acel mic altar construit de fiecare după propria resursă și imaginație, aroma bisericilor dragi, cu iz de cățuie, cu fum de cărbuni și duh sfânt de la icoanele bucurate de proaspăta lor tămâiere.

Despre istoria biblică a tămâii

Dincolo de faptul că are efecte terapeutice și că i s-au identificat calități de remedii, tămâia este un material liturgic, fiind un aromat natural, folosit în toate religiile, din cele mai îndepărtate timpuri.

Despre tămâie

Tămâia este răşină solidificată, de proveniență oriental, ce curge dintr-un copac numit bosswelia serrata sau floribunda papyrifesa, care creşte în Africa şi Asia. Această răşină se strânge de pe scoarţa copacului şi, pentru a fi şi mai parfumată, se amestecă şi cu alte aromate, aşa cum se precizează în Vechiul Testament (Ieşire 30, 34-38).

În Noul Testament, tămâia este considerată, ca și în Vechiul Testament, un element simbolic de slăvire și jertfă adusă lui Dumnezeu. Magii care au venit să se inchine, la Betleem, Fiului lui Dumnezeu, I-au adus în dar aur, tămâie și smirnă: „Și intrând în casă, L-au vazut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; și căzând la pământ, I s-au închinat; și deschizându-și visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă”. (Matei 2, 11)

Scopul tămâierii

Un alt verset revelator este acela întâlnit în Psaltire: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Ps. 140, 2). Semnificația este însuși scopul pentru care folosim tămâia. Fumul degajat reprezintă partea văzută a rugăciunii înălțate către Dumnezeu.

Ca simbol al rugăciunii și al slavei lui Dumnezeu, Tămâia apare și ca prilej de implorare Sfântului Duh: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh“, aceste cuvinte fiind rostite ca rugăciune a sfinţirii tămâiei, cuprinsă în Liturghier).

Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.

În Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii cereşti în care tămâia se menţionează ca un element esenţial ce însoţeşte rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 8, 3-4).

Tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezență se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie.

Tămâia alungă răul

Mirosul și fumul de tămâie reprezintă, cum spuneam și mai sus, semnul prezenței Sfântului Duh dar și mărturisirea, printr-o proiectare concretă, material, a credinței noastre în Dumnezeu. Ei bine, prin aceste semnificații, tămâia are proprietare cathartică. De purificare și curățare a spațiului tămâiat. Altfel spus, de alungare a forțelor răului.

Cum aprindem tămâia

Pentru aprinderea tămâiei alegem un cărbune special, prezentat sub forma unor pastile rotunde în general, care se aprinde ușor și tine mult. Îl cumpărăm de la pangarul oricărei biserici sau mânăstiri sau din magazinele cu obiecte bisericești. Acum, în Grecia, există rafturi special la supermarket cu tămâie și cărbune. Deasupra lui punem bucățile sau pastilele de tămâie, procurate de asemenea din pangar. După ce arde întâi cărbunele, va arde mocnit și încet și tămâia, împrăștiind toată acea mireasmă binecuvântată.