Sfinții Mucenici Teopempt și Teona

În luna Ianuarie, în ziua a cincea facem pomenirea pătimirii Sfinților Mucenici Teopempt și Teona

În timpul prigoanei împăratului Dioclețian ce s-a făcut împotriva creștinilor în Nicomidia a fost prins episcopul Teopempt care a mărturisit înaintea aceluia, că idolii de argint, de aur, de lemn sau de piatră la care se închină nu sunt dumnezei, ci Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul este cel care a făcut cerul și pământul și toate celelalte dintrânsele.

Auzind acestea păgânul împărat s-a supărat și pentru că Teopempt n-a vrut să aducă jertfă zeului Apolon a dat poruncă ca să fie aruncat episcopul într-un cuptor încins de unde a ieșit nevătămat cu darul lui Hristos.

De asemenea, omul lui Dumnezeu a fost închis într-o temniță douăzeci și două de zile, fără hrană și apă, dar la fel a rămas viu și cu fața veselă.

După aceasta i-au scos ochiul drept episcopului, dar iarăși a fost vindecat de Dumnezeu.

Văzând Dioclețian că nu-l poate birui pe Teopempt și crezând că prin farmece și alte meșteșugări a reușit să scape,  împăratul a poruncit să fie chemat cel mai mare vrăjitor din imperiu. Astfel, a venit la păgânul împărat un vrăjitor pe nume Teona care i-a zis că el va reuși să dezlege farmecele creștinești.

Deci fiind adus episcopul dinn temniță, Teona vrăjitorul a săvărșit asupra aceluia două meșteșuguri prin chemarea diavolilor, dar Teopempt episcopul a rămas nevătămat. Văzând acestea, Teona a căzut la picioarele episcopului și s-a făcut creștin, primind numele de Sinesie, adică ,, plin de înțelegere”.

Din nou, episcopul Teopempt a fost supus la alte chinuri din care a ieșit biruitor și după acestea tiranul l-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. Iar Teona, cel ce crezuse în Hristos a fost aruncat într-o groapă adâncă și astupat cu țărână și așa a trecut către Domnul.

Tot în această zi, viața Maicii noastre Sinclitichia

Aceasta se trăgea dintr-o familie vestită din Macedonia, iar venind vremea să fie logodită, ea a nu s-a învoit cu sfaturile părinților, ci își îndrepta ochiul spre Hristos, Mirele cel ceresc.

A urmat fericitei Tecla ca o adevărată ucenică și s-a împodobit cu virtuți, ostenindu-se și nevoindu-se cu dragoste către Domnul.

După moartea părinților a vândut toată averea rămasă săracilor și așa a intrat în această taină dumnezeiască,numită călugăria, unde a covârșit prin înțelepciune, deprinzându-se și trăind o viață pustnicească.

Ea a strălucit prin credință și smerită cugetare călcând peste toată puterea vrăjmașului, făcându-se săvârșitoare a faptelor celor bune.

Pentru că lumina nu poate sta ascunsă sub obroc, ci ea trebuie pusă în sfeșnic ca să lumineze tuturor, prin voia lui Dumnezeu au început oamenii să vină la dânsa spre a le vorbi, iar aceia să se folosească de faptele vieții ei.

Astfel, fericita Sinclitichia spunea să păzim cele cunoscute prin darul lui Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu și de aproapele, mântuirea aceasta fiind, dragostea cea îndoită.

De asemenea, se cade să fim cu luare aminte, cu grijă, să priveghem pentru că diavolul ne luptă necontenit. Se cade a nu ne învoi cu nălucirile, să ne nevoim contra duhului desfrânării care este începutul răutății vrăjmașului.

Pentru a câștiga fapta cea bună, cei ce doresc lepădarea banilor trebuie mai întâi să curme lăcomia pântecelui și viața cea cu desfătări și așa lesne vor putea tăia și materia banilor.

Precum o comoară care se arată  se împuținează, așa și faptele bune făcute cunoscute și vădite se pierd, iar sufletul slăbește datorită laudelor primite, prin urmare se  cade a înlătura gândul de mărire din vreme.

Tot ceea ce faci, de postești,  de miluiești, de înveți, de ești feciorelnic, toate să le faci cu smerita cugetare, ca niște slugi netrebnice care am păzit poruncile Domnului.

Se cade a ne feri de pomenirea de rău care aduce și alte rele mai cumplite, cum ar fi: zavistia, întristarea, grăirea de rău. Nu se cadea a vorbi de rău, nici a urî pe vrăjmași, ci a-i iubi după cum ne-a poruncit Domnul.

Învățăturile cuvioasei Sinclitichia sunt mai vârtos fapte decât cuvinte, iar urâtorul de bine, diavolul a cerut de la Dumnezeu pe viteaza fecioară. Astfel, spre sfârșitul nevoinței sale, atunci când avea optzeci de ani, diavolul a mutat suferințețe lui Iov la ea, vreme de 3 ani și jumătate, fericita s-a luptat cu vrăjmașul care ia atins mădularele cele dinlăuntru.

Astfel s-a încununat fericita Sinclitichia suferind cu vitejie toate durerile vremii de acum, apoi vestindu-i-se  mutarea la Domnul a primit plata pentru ostenenile sale de la Hristos.

Tot în această zi, Cuvioasa Apolinaria fecioara, care s-a nevoit în chip de bărbat

Aceasta era una din cele două fiice ale unui anume nobil Antemie, bărbat înțelept și dreptcredincios,  care a și ocârmuit toată împărăția grecească până la venirea în vârstă a împăratului Teodosie care era de opt ani. Încă din fragedă copilărie, Apolinaria a dorit după Mirele Hristos, iar părinții ei vâzând statornicia ei au hotărât să facă după voia Domnului.

Mergând ea la locurile sfinte cu multe slugi a făcut acolo milostenie și apoi a plecat spre Alexandria ca să se închine Sfântului  Mina. Acolo la gazda care locuia a aflat o bătrână pe care a rugat-o să-i cumpere haine de bărbat călugărești. După ce a eliberat slugile s-a dus la mănăstirea Sfântului Mucenic Mina iar pe drum s-a schimbat în îmbrăcămintea monahală bărbătească și s-a rugat lui Dumnezeu ca s-o păzească până la sfârșit.

Astfel, cuvioasa s-a sălășluit în pustie, viețuind cu Dumnezeu pe care l-a iubit.După câțiva ani s-a mutat din acel loc prin voia lui Dumnezeu care i-a poruncit prin îngerul Său să meragă în schit și să se numească Dorotei.

Sfânta fecioară a trăit acolo în mijlocul bărbaților, ca un bărbat, nevoindu-se și sporind în viața duhovniceacă, dându-i -se darul de la Dumnezeu de a tămădui neputințele.

Sora cea mică a Apolinariei era bântuită de un diavol care o chinuia cumplit și-o îndemna spre pustie, ca s-o dea pe față pe cuvioasa care locuia în mănăstire de călugări.

Deci a fost adusă sora ei și cu darul lui Hristos, cuvioasa Apolinaria a tămăduit-o de diavol. Dar vicleanul a născocit altceva, intrând iarăși în sora cuvioasei care a spus că monahul Dorotei ( cuvioasa Apolinaria) a lăsat-o însărcinată.

Prin urmare trimițând împăratul după fericitul Dorotei acesta a fost adus înaintea sa și în taină le-a descoperit părinților că este fiica lor Apolinaria. Aceștia au plâns de bucurie pentru că și-au revăzut fiica cea mare, iar fata cea mică a fost din nou vindecată de Apolinaria cu ajutorul harului dumnezeiesc.

După toate acestea, Apolinaria s-a retras iarăși la schit și după câteva zile s-a mutat la viața cea cerească. Dacă au spălat frații trupul au văzut că este cu firea femeiască și au dat Slavă lui Dumnezeu, Celui ce are mulți sfinți ascunși.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru