Sfântul Sfințit Porfirie, episcopul Gazei

Întru această lună, ziua a douăzeci și șasea Sfântul Sfințit Porfirie, episcopul Gazei

Sfântul Porfirie era de neam din Tesalonic, fiu de părinți bogați, pe care lăsându-i, a mers, mai întâi în Egipt, apoi în pustia Schetică, unde a luat asupră-și cinul monahicesc. După aceea, petrecând cu părinții de acolo cinci ani, a plecat la Ierusalim, unde s-a închinat făcătoarei de viață Cruci, apoi s-a dus în pustia Iordanului. Acolo viețuind alți cinci ani, a căzut în boală și rugând pe unul din cunoscuții lui să-l ducă la Ierusalim, a înconjurat, bolnav fiind, toate sfintele locuri.

Văzându-l în această stare, un monah tânăr, anume Marcu, care i-a scris mai pe urmă și viața, a început a-i sluji acestuia.  Acest ucenic a fost trimis de Porfirie ca să-i împartă averea rămasă de la părinți lui trupești celor săraci, iar întorcându-se acela la Ierusalim, l-a aflat pe cuvios sănătos, cu darul lui Hristos.

După aceea, fericitul Porfirie a fost hirotonit preot de patriarhul Ierusalimului și i s-a încredințat spre pază lemnul făcătoarei de viață Cruci a lui Hristos. După trei ani, murind episcopul Gazei, un anume Enea, și venind credincioșii de acolo, au cerut mitropolitului Ioan al Cezareii Palesteniei să le dea episcop.

Prin descoperire dumnezeiască a fost ales cuviosul Porfirie, ca episcop al Gazei, cu toate că sfântul se ferea să primească această sfințire. Mergând, Porfirie spre eparhia lui, păgânii i-au pus piedici în cale, pe care cu multă osteneală trecându-le sfântul, a sosit noaptea în cetate.

În Gaza, în acea vreme era o mare secetă și foame, deci adunându-se episcopul Porfirie cu turma lui mică, de doar 280 de creștini și făcând rugăciuni, în afara cetății, Dumnezeu a trimis ploaie foarte mare.

Elinii care văzueră această minune, îndată au deschis cetatea și s-au unit cu creștinii, iar numărul lor celor ce au crezut era 156 de persoane.  După aceea, alți elini au venit la Hristos și au primit botezul de la episcopul Porfirie.

Păstorul turmei din Gaza făcea cu ajutorul lui Hristos multe minuni, încât și pe fiica unuia dintre cei mai iubiți cetățeni ai Gazei, care era însărcinată și nu putea să facă acest lucru, a vindecat-o, astfel încât toți din casa lor au crezut în Hristos.

Crescând numărul creștinilor, se înmulțea și pizma închinătorilor la idoli, de aceea Sfântul Porfirie s-a dus la mitropolitul Ioan ca să-l ajute să scape de aceia. Aceștia au plecat la Constantinopol, unde avându-l mijocitor pe Sfântul Ioan Gură de Aur au primit ajutor de la împărăteasă, care născuse un fiu și prin a cărui poruncă s-a întărit surparea idolilor din Gaza.

Astfel, arhiereul lui Hristos, Porfirie, ajungând la adânci bătrâneți și izgonind toată slujirea idolească din cetatea Gaza, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, Sfânta Mare Muceniță Fotinia și cei împreună cu dânsa

Aceasta este femeia samarineancă despre care vorbește Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, în Evanghelia sa, cu care Hristos a vorbit la puțul lui Iacov și a crezut în Domnul.

După Cincizecime, Fotinia s-a botezat de către Sfinții Apostoli, dimpreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori, urmând acelora în propovăduirea credinței în Hristos și întorcând pe mulți de la păgânătate.

În acea vreme, începând prigoana creștinilor de către Nero, Fotinia cu fiul ei mai mic se aflau în Cartagina. Iar, fiul ei mai mare, Victor ajunse stratilat și voievod al Italiei, împăratul neștiind că este creștin. Iar Sebastian, ducele Italiei încerca să-l convingă pe Victor să renunțe la credință, însă n-a izbutit, ci mai degrabă, acela orbind, îndată s-a făcut creștin, dimpreună cu cei ce erau cu dânsul.

Aflând Nero de aceștia a trimis să-i aducă la el, iar Domnul arătându-se creștinilor, i-a întărit, iar pe Victor l-a numit Fotinos, ca unul ce avea să lumineze pe mulți și să-i aducă la Hristos. De asemenea, Fotinia, împreună cu fiul ei, Iosi au venit la Roma și au stat înaintea lui Nero, dimpreună cu celelalte surori, Anatoli, Fotos, Fotis, Paraschevi și Chiriachi.

Deci, au început să fie chinuiți mucenicii lui Hristos, dar slăbind muncitorii, bărbații au fost aruncați în temniță, iar femeile au fost duse într-o cameră de aur. Acolo, Fotinia privind la fiica împăratului, ce se numea Domnina și văzând credința ei, a botezat-o numind-o Antusa, dimpreună cu cele 100 de roabe ale acesteia.

Aflând Nero de aceasta, a pregătit un cuptor de foc încins, în care i-a băgat pe mucenici, iar după trei zile deschizând cuptorul i-au aflat nevătămați. Apoi, li s-au dat otrăvuri, din care nevătămându-se, vrăjitorul a crezut în Hristos, botezându-se și fiind numit Teoclit.

Pătimind și alte chinuri, mucenicii au fost închiși în temniță trei ani de zile, din care ieșind aceia sănătoși, Nero a poruncit să fie spânzurați. Însă, îngerul Domnului i-a vindecat de toate rănile.

Întru târziu, Sfânta Fotinia a fost jupuită, tot așa și ceilalți au fost strunjiți, după care aceia au fost tăiați cu sabia. Fericita Fotinia, fiind tămăduită din nou de Hristos, după multe zile și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Februarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2012

Editor: George Cismaru