Sfântul Mucenic Iliodor, cel din Maghido a Pamfiliei

Pe vremea împărăţiei lui Aurelian în Roma, domnind Aetie în Maghido, cetatea Pamfiliei, în anii două sute şaptezeci şi doi, fericitul acesta Iliodor aflându-se în aceeaşi cetate şi pe Hristos propovăduindu-L cu îndrăzneală, a fost pârât la guvernator. Deci stând cu faţa înaintea lui şi auzind multe măguliri şi fiindcă nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat şi strujit şi ars cu făclii aprinse; a căror iuţime de chinuri străbătând pe sfântul la inimă zicea: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi”. Şi îndată a venit glas din cer, zicând: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt”. Acest glas auzindu-l acei ce ţineau făcliile, către acestea văzând încă şi patru îngeri care îi opreau pe ei de a chinui pe sfântul, au crezut în Domnul, iar pe guvernator l-au înfruntat şi l-au ruşinat. Pentru aceasta fiind aruncaţi în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei.

Atunci a poruncit guvernatorul să fie încins un bou de aramă şi înăuntrul lui să fie băgat mucenicul lui Hristos. Deci, după ce l-au băgat în el, a făcut rugăciune sfântul, iar boul ce scânteia s-a făcut îndată rece şi mucenicul cânta înăuntrul lui. Deci guvernatorul, auzind pe sfântul cântând, s-a spăimântat şi apropiindu-se acolo şi cunoscând că boul ce cu puţin mai înainte era foarte arzător s-a prefăcut în foarte rece, a zis către sfânt: „O, cap necuvios, vrăjile tale şi acest foc l-au biruit”. Iar sfântul i-a răspuns: „Vrăjile mele sunt, Hristosul meu. Ci dă-mi vreme de trei zile, ca să socotesc ce trebuie să fac”. Şi învoindu-se guvernatorul, sfântul a intrat pe ascuns în capiştea ce se numea Panteon, fiindcă acolo erau toţi idolii, şi făcând în acesta rugăciune, îndată s-a făcut cutremur şi din acel cutremur au căzut jos toţi idolii şi s-au zdrobit. Aceasta aflând, guvernatorul a adus pe mucenic în faţa divanului său şi, umplându-se de mânie, a poruncit să fie spânzurat sfântul şi să i se bată cuie înroşite în cap, pe care sfântul le-a răbdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci văzând guvernatorul că nu se biruieşte sfântul prin chinuri, a poruncit ca, legat cu lanţuri grele, să-l ducă la cetatea Atalenilor. Şi, după ce l-au dus acolo, iarăşi l-au întors înapoi şi iarăşi a stat cu faţa la divanul său.

Deci multe vorbindu-i ca să jertfească idolilor şi văzându-l neînduplecat, a poruncit să fie băgate, în deschizăturile lemnului pentru chinuri, mâinile şi picioarele mucenicului. Şi arzând în foc o tigaie mare, l-a băgat în ea. Dar sfântul stând în mijlocul tigăii îşi făcea rugăciunea şi pe cei ce erau împrejur îi îndemna să intre în tigaie, încredinţându-i că vor rămâne nevătămaţi de foc. Crezând cuvintelor lui, au intrat mulţi dintr-înşii şi, rămânând nevătămaţi precum zicea sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor”. Acestea, după ce le-a văzut, guvernatorul s-a temut ca nu cumva cei ce au crezut să răpească pe sfântul din mâinile lui. De aceea a poruncit ca să-l ducă pe el iarăşi la Maghido. Şi după ce a ajuns în cetate, iarăşi a fost înfăţişat la cercetare. Şi după ce a vorbit multe şi nu s-a înduplecat sfântul să jertfească idolilor, a poruncit guvernatorul Aetie să i se taie limba şi, spânzurându-l, să fie bătut două ceasuri; după aceasta a pus pe dânsul frâu şi-l trăgea afară din cetate ca să-l omoare. Şi făcând sfântul semn cu mâna către cei ce-i trăgeau, ca să-i dea lui puţină vreme de rugăciune, a stat la rugăciune şi, plinindu-şi rugăciunea, i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor şi Eufimia şi cu fiii lor şi Sfântul Panharie.