Sfântul Maxim Mărturisitorul

În luna Ianuarie, ziua a douăzecea și una facem prăznuirea Cuviosului Maxim Mărturisitorul și Mucenicul

Acest mare sfânt și apărător al Ortodoxiei l-a odrăslit cetatea Constantinopolului din părinți de neam mare și binecredincioși. Pentru înțelepciunea și viața lui cea bună, împăratul Heraclie l-a rânduit în numărul sfetnicilor lui.

Întru acea vreme s-a ridicat eresul monoteliților, adică al acelora care spun că este numai o voință în Hristos. Tot Răsăritul era infestat, afară de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, deci și fericitul Maxim ca să nu fie vătămat a lăsat dregătoria și s-a dus în mănăstirea Hrisopol, făcându-se monah.

Auzind Maxim că Apusul nu era vătămat de acel eres, s-a dus la Roma întărind pe binecredincioșii de acolo. Acolo, papa Martin cu episcopii lui și cu părintele Maxim au dat anatema scrisoarea împărătească numită Typos care apăra erezia. După câțiva ani, venind ordin de la împăratul Constans, care dăduse Typos-ul, cuviosul Maxim, care era în vârstă de 70 de ani și ucenicul lui Anastasie au fost prinși și duși la Constantinopol.

Deci a fost chinuit și batjocorit cuviosul Maxim, apoi a fost trimis chiar în surghiun. După o vreme, bătrânul Maxim a fost adus la Constantinopol cu cei doi ucenici ai lui, care se chemau Anastasie. După alte cercetări, văzând că robii lui Hristos stau neclintiți în dreapta credință, aceștia au fost bătuți, încât erau plini de răni și sânge. Acei sălbatici, și nu oameni i-au tăiat limba și mâna dreaptă bătrânului Maxim, la fel i-au și primului ucenic, Anastasie, iar, pe celălalt ucenic Anastasie, apocrisiarhul Bisericii Romei, l-au cruțat.

După aceea, acești trei mărturisitori au fost trimiși separați în surghiun. Cuviosul Anastasie, cel care a răbdat tăierea mâinii și a limbii a murit pe cale, iar cuviosul Maxim a mai petrecut încă 3 luni printre cei vii, după care Hristos L-a chemat la locașurile cerești.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Neofit

Acesta s-a născut în cetatea Niceea din Bitinia din părinți temători de Dumnezeu, care l-au crescut creștinește, anume Teodor și Florentia.

De mic copil, Neofit, cu darul lui Dumnezeu s-a făcut făcător de minuni, pentru că scotea apă din piatră și pe mama lui a ridicat-o din somnul cel adânc al morții.

Acesta s-a dus în muntele Olimpului și s-a sălășluit într-o peșteră, fiind hrănit de îngerul Domnului. Într-acea vreme, Biserica lui era prigonită prin toată lumea de păgânii închinători la idoli. Atunci, la un praznic idolesc, îngerii lui Dumnezeu l-au luat pe Neofit din munte și l-au pus în mijlocul târgului Niceei, unde fericitul a mustrat credința idolească.

Tânărul Neofit a fost chinuit în multe feluri de păgâni, a fost aruncat într-un cuptor încins, a fost dat la fiare, dar din toate a ieșit nevătămat, fiind păzit de darul lui Dumnezeu.

În cele din urmă, chinuitorii l-au străpuns cu țepi de fier, apoi pentru că nu a murit, l-au lovit cu sulița în piept, și așa, Neofit, fiind în vârstă de 15 ani și 4 luni și-a dat sufletul său în mâinile Domnului.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Valerian, Candid, Achila și Evghenie, care au pătimit în Trapezunt

Aceștia au pătimit în vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian, din partea lui Lisie. Dacă au fost prinși acești bărbați, pentru că au refuzat să se închine idolilor au fost chinuiți și bătuți, după care au fost aruncați într-un cuptor înfocat, din care ieșind nevătămați și-au dat sfârșitul prin sabie.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Agnia Fecioara.

Aceasta s-a născut în Roma cea veche, din părinți creștini și a dorit după Mirele Hristos, de aceea și-a logodit fecioria cu Acesta.

Însă, fiul eparhului cetății o vroia de soție, dar ea l-a refuzat. Tatăl acestui tânăr a trimis slugile și a adus-o la judecată pentru că hulea pe zeii lor păgâni. Pentru aceasta a fost dată la casa de desfrânare, dar fecioria Agniei a fost păzită de îngerul lui Dumnezeu.

Zicând despre ea că este fermecătoare, pentru că nimeni nu se putea atinge de ea, Agnia a fost aruncată în mijlocul unui foc, din care fecioara a ieșit nevătămată. În cele din urmă, sfintei I s-a tăiat capul și așa a alergat la Mirele cel ceresc.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru