Sfântul Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorul de minuni

Viața Sfântului Iosif cel Nou

Părintele Iosif era din pământul Dalmaţiei, fiind născut în anul 1568 în oraşul Raguza. Părinții săi, Ioan şi Ecaterina, aromâni, erau comerciați pe mare, cunoscuţi ca fiind extrem de credincioși și cucernici. Rămas orfan de tată, întrucât acesta murise înecat cu corabia în apele Marii Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, unde și-a început și studiile, la Mânăstirea Maicii Domnului din acea cetate. După aproximativ 5 ani, tânărul Iacob a dorit viață în călugărie, plecând astfel în Sfântul Munte al Athosului, întrând în Mânăstirea Pantocratorului. Aici a fost tuns în monahism, primind numele de Iosif.

Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între vieţuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos. Înfruntând cu puterea credinţei primejdiile şi ostenelile de tot felul, alesul între cuvioşi a crescut duhovniceşte şi a rodit bogat în fapte minunate.
După câțiva ani, s-a retras în sihăstrie și ostenindu-se mult, a ajuns la măsura desăvârşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale avea încă şi darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru această era chemat în multe mănăstiri atonite şi vindeca pe călugări de grele suferinţe trupeşti. Văzând în el Harul Duhului Sfânt, părinții athoniți l- au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atât de iscusit povăţuitor de suflete, încât ajunsese vestit chiar și la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântului Ştefan din Adrianopol, pe care a condus-o cu multă înţelepciune timp de şase ani. Apoi a fost numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni.

După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage în linişte în preajma Mănăstirii Vatopedu.

După moartea mitropolitului Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfânt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, care deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfânt încă din viaţă.

În anul 1650, la 20 iulie, este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Una dintre minunile sale din timpul vieții a fost stingerea prin rugăciune a focului ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei . Ieşind din biserică cu Sfintele Taine în mâinile sale şi rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.

În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mânăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 îşi dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Mormântul său a devenit de atunci loc de cinstire şi de rugăciune pentru credincioşii de pretutindeni. Mai apoi însă găsindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaşte să se aşeze în chiar oraşul în care a păstorit, spre mai mare cinstire şi împlinirea cererilor de folos ale smeriţilor rugători, au fost strămutate cu mare alai în catedrala mitropolitana din Timişoara în anul 1956, la trei sute de ani de la moartea sa.Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.
Şi a lucrat sfântul şi după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.