Pomenirea Cuviosului Avxentie

Întru această lună, ziua a paisprezecea pomenirea Cuviosului Avxentie

În vremea împărăției lui Teodosie cel tânăr era în Constantinopol un bărbat cinstit, vestit în rânduiala ostășească și în palatele împărătești, cu numele Avxentie, fiul lui Ada Persul, iscusit în dumnezeiasca Scriptură și împodobit cu fapte bune. Acesta, lăsând deșertăciunea lumii acesteia, s-a făcut monah, mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi în cea a preoției, și dorind viața mai liniștită s-a dus în Bitinia, într-un munte pustiu, care se numea Oxia, locuind acolo, iar mai pe urmă, numele s-a chemat după numele cuviosului Avxentie.

Acolo, oamenii cucernici i-au zidit o chilie în vârful muntelui, în care închinzându-se cuviosul, vorbea printr-o fierăstruie mică cu cei ce ajungeau la dânsul. Și veneau mulți oameni la el, pentru că le vindeca bolile prin rugăciunile lui către Dumnezeu, iar pe lângă darul tămăduirii, cuviosul mai avea și pe cel al înaintevederii, cunoscând păcatele oamenilor.

Apoi a fost chemat la Calcedon, la sinodul IV a toată lumea, și s-a ostenit mult, nevoindu-se împotriva eresului lui Evtihie și a relei credințe a lui Nestorie. Dreptcredinciosul împărat Marcian îl cinstea mult și era iubit de toți Sfinții Părinți, deci întărind pe aceștia s-a întors la chilia sa din muntele pustiu și a făcut în cale multe și mari minuni. Cuviosul a spus despre adormirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, iar nu mult timp după plecarea acestuia la Domnul, fericitul Avxentie ajungând la adânci bătrâneți s-a dus și el la locașurile cele cerești.

Tot în această zi, Cuviosul Isachie, închisul de la Pecersca

Acesta, fiind neguțător bogat în viața mirenească, și-a împărțit toată averea la săraci și la mănăstiri, apoi s-a făcut monah, mergând în peștera Cuviosului Antonie.

Cuviosul Isachie s-a închis într-o încăpere a peșterii, într-o mică chilie și acolo se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, petrecând șapte ani într-o viață ca aceasta. Însă vrăjmașul mântuirii l-a ispitit și i s-a arătat în chip luminos, căruia i s-a și închinat, ca lui Iisus Hristos, deci l-au batjocorit diavolii și apoi au plecat, lăsându-l abia viu.

Venind cuviosul Antonie, după obicei la fericitul și nerăspunzând Isachie, a trimis oameni la mănăstire la Cuviosul Teodosie, care a cunoscut că acela suferea din diavoleasca lucrare. Doi ani de zile i-a slujit cuviosul Teodosie, lui Isachie, care a trebuit ca un prunc să învețe din nou să umble și să mănânce. După moartea cuviosului Teodosie, fericitul Isachie, iarăși a luat viața cea aspră, dar de data aceasta nu s-a mai închis, ci s-a ostenit în mănăstire. Asftel, sălășluindu-se în el darul lui Dumnezeu, a început să fie cinstit de frați, de aceea se prăfăcea nebun, după care s-a mutat în peștera cuviosului Antonie, căci acesta plecase la Domnul. Apoi, trei ani de zile s-a războit cu diavolii,  pe care cu ajutorul Domnului i-a biruit, de aceea a început a viețui cu mai mare înfrânare, postire și priveghere.

Deci, viețuind astfel și fiind bolnav, a fost adus de frați în mănăstire, unde a bolit 8 zile, apoi a plecat la Domnul.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Februarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2012

Editor: George Cismaru