Cuviosul Efrem Sirul

Luna Ianuarie, ziua a douăzeci și opta, Cuviosul Efrem Sirul

Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor și din pruncie a avut prietenă fapta cea bună și sârguința în osteneli.

Odată, a mers la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru închinare la sfintele moaște care erau acolo, iar pe de altă parte, pentru a se întâlni cu un bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia rod  de cunoștință de acolo. Dacă a ajuns el acolo, l-a întâmpinat o femeie desfrânată și se uita unul la altul, sfințitul Efrem fiind mâhnit cu sufletul pentru că nu i s-a îndeplinit cererea de rugăciune.

Atunci cuviosul, vrând s-o rușineze și întru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce i-a spus aceleia: ,, Pentru ce nu te rușinezi, o, femeie, să privești la mine cu ochii ațintiți?’’ Și aceea zise: ,, Dar mie așa mi se cade a privi la tine, că din tine și din a ta coastă sunt luată. Iar ție ți se cade a te uita nu către noi, ci din pământul, din care ai și fost luat’’.

Acestea auzindu-le Efrem a mulțumit femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, și lui Dumnezeu cu fierbințeală îi înălța mulțumire.

De acolo, fiind povățuit a mers în Cezareea Capadociei unde l-a văzut pe marele Vasile slujind Dumnezeiasca Liturghie, împărtășindu-se unul cu altul de vorbire și îndulcindu-se de bunătățile care erau întru dânșii.

Acestui Efrem i-au covârșit atât de mult curgerile cuvântului și necurmarea gândurilor, încât limba nu putea sluji din destul grăbniciei noimelor; încât chiar el a zis odată către Dumnezeu: ,, Stăvilește, o, Stăpâne, valurile darului Tău’’.

Atunci când a sosit vremea plecării lui din viața de aici, cuviosul Efrem a poruncit celor ce erau de față ca să nu-l îngroape cu haine de mult preț, pentru că el n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint sau aur, nici vreo avere pe pământ n-a câștigat, n-a avut cu patimă nici un lucru de acest fel. Deci, întru-acest chip sfințitul Efrem s-a mutat la locașurile cele cerești, la strălcuirea întru Iisus Hristos.

Tot în această zi, Sfântul Ierarh Efrem, Episcopul Periaslavului

Acest ferici Efrem famenul fiind slăvit și de neam bun, a plecat din casa domnească la Cuviosul părintele nostru Antonie, care l-a dat fericitului Nicon, acesta din urmă îmbrăcându-l în haina monahicească.

Pentru tunderea lui vrăjmașul diavol a pornit o tulburare asupra cuvioșilor părinți din peșteră, pentru că, părintele Nicon a fost dus la voievod și ocărât, iar Cuviosul Antonie cu frații lui au fost izgoniți din locul lor de nevoință.

Însă prin mijlocirile doamnei către voievodul Iziaslav și mai ales prin rugăciunea cereștii împărătese, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu către Împăratul slavei Hristos, monahii s-au întors în peștera lor și au biruit pe diavolul.

Iar cuviosul Efrem s-a înarmat foarte asupra vrăjmașului, prin viața cea bineplăcută lui Dumnezeu, prin rugăciune și post, prin priveghere de toată noaptea. Apoi, luând binecuvântare a mers la Constantinopol cercetând locașurile oamenilor cerești și hrănindu-se cu cuvinte de suflet folositoare,  și la plecare a scris tipicul Sfintei Mănăstiri a Studiților pe care l-a adus în Mănăstirea Pecersca, unde a și viețuit după aceea.

După moartea fericitului Petru, episcopul Periaslavului, cuviosul Efrem a fost pus episcop al acelei cetăți pe care a înfrumusețat-o cu diferite ziduri bisericești, toate de piatră și așa purtând grijă de turma încredințată a trecut la Domnul.

Tot în această zi, Cuviosul Efrem, făcătorul de minuni

În zilele binecredincioșilor și marilor domni, a sfinților răbdători de chinuri ai Rusiei, Boris și Gleb erau trei frați de la o mamă: Efrem acesta pe care-l pomenim, Gheorghe și Moise, de neam din pământul unguresc, toți aceștia slujind în rânduiala boierească.

După uciderea domnitorului Boris și a fratelui său Gheorghe, fericitul Efrem a luat capul celui din urmă pe care l-a păstrat până la sfârșitul său și lăsându-și dregătoria și casa s-a dus pe malul râului Tverului, unde a construit o biserică în numele stăpânilor săi, domnitorii Boris și Gleb. Acolo, a adunat o mulțime de monahi, făcând și mănăstire, ostenindu-se în post și rugăciuni și bineplăcând lui Dumnezeu s-a mutat la ceruri în anul 1015 după Hristos, iar după moartea sa s-au săvârșit multe minuni la mormântul lui vindecându-se mulți bolnavi.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

editor: George Cismaru