Botezul Domnului

În luna Ianuarie, ziua a șasea Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos – Arătarea Domnului ( Epifania) – Arătarea (Revelarea) lui Dumnezeu ( Teofania)

Împlinind Domnul nostru Iisus Hristos vârsta de 30 de ani și venind vremea dumnezeieștii Lui arătări- precum zice  Evanghelia- ca să se arate lui Israel:  A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițându-l pe acesta să boteze cu apă. Iar semnul încredințat lui de la Dumnezeu ca să cunoască pe Mesia era acesta: Deasupra Căruia va vedea Duhul pogorându-se și rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt.

Atunci când eneau iudeii la Iordan și se botezau de la Ioan mărturisindu-și păcatele, a venit și Iisus din Galilea la Iordan ca să se boteze, cu toate că nu-i trebuia aceasta, ca Unul ce era fără de păcat, fiind El Însuși izvorul curăției și al sfințeniei.

A venit ca să sfințească firea apelor și să ne pregătească nouă baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru Dânsul martorul nemincinos, care a văzut Duhul Sfânt pogorându-se peste Iisus pe care-L boteza și totodată a auzit glasul Tatălui de sus.

Însă Ioan îl oprea pe Iisus spunându-i că el are trebuință de botez, dar Mântuitorul i-a spus să lase așa ca să se arate astfel că a împlinit toate câte se spun în legea lui Moise, în poruncile lui Dumnezeu și numai aceasta rămăsese, adică Să se boteze.

După ce S-a botezat Iisus de către Ioan, ieșind Domnul din apă îndată s-au deschis cerurile și  Duhul Sfânt S-a pogorât peste Dânsul arătându-se în chip de porumbel (pasăre ce este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate și nu stă în locuri necurate).  În chip văzut, adică ca un porumbel s-a arătat Duhul Sfânt, ca Unul cel ceste izvorul curăției, noainul iubirii de oameni, învățătorul blândeții, rânduitorul binelui și fuge de  la cel care se tăvălește în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăință.

Iar după pogorârea Sfântului Duh peste Domnul nostru Iisus Hristos, îndată s-a auzit un glas din cer, zicând: Acesta este Fiul meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia deci, I se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi,  Sfântul Teofan Zăvorâtul

Acesta s-a născut la 10 ianuarie 1815 într-un sat din gubernia Orel a Rusiei, fiind unul din cei șapte copii ai preotului Vasile Govorov, numindu-se la botez Gheorghe. El a moștenit de la tatăl său o inteligență deosebită, iar de la mama sa, pe nume Tatiana, a moștenit bunătatea și evlavia.

Încă din timpul studiilor sale, sub înrâurirea unor dascăli de seamă, tânărul Gheorghe și-a dezvoltat un interes pentru disciplinele teologice, și mai ales dragostea pentru scris. Totodată, el se ferea de oameni, petrecând în singurătate pentru a se adânci în rugăciune către Dumnezeu.

În ultimul an la academia din Kiev sfântul a fost tuns în monahism primind numele de Teofan. După terminarea studiilor, Teofan și-a început slujba de profesor pe tărâmul școlar și pedagogic, pe care o simțea adeseori ca o povară, pentru că acele preocupări pentru serviciu îl abăteau de la biserică, de la raiul pe care îl găsise în casa Domnului.

La 1 iunie 1859 Sfântul Teofan a fost sfințit episcop, patru ani a fost al Tambovului și trei ani al Vladimirului. El spunea că începutul și miezul vieții creștine este rugăciunea, iar cel ce nu are rugăciune, acela nu are principii duhovnicești.

La 17 iunie 1866 dorind după o viață mai retrasă, a fost eliberat din slujirea de episcop, stabilându-se la mănăstirea Vâșa din gubernia Tambov unde a petrecut 28 de ani, din care primii 6 ani a frecventat slujbele bisericești și a primit vizitatori, iar în ultimii 22 de ani s-a însingurat complet, zăvorându-se pentru Domnul și fiind în comnuniune neîntreruptă prin rugaciune cu Dumnezeu.

Tot timpul liber de după rugăciune îl dedica scrisului, opere duhovnicești pe care le distribuia gratuit pentru a fi editate de mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, ca să se roage pentru el, cel mult păcătos după cum spunea.

La 6 ianuarie 1894 Sfântul Teofan s-a mutat la Domnul. În urma sa au rămas multe lucrări duhovnicești prin care ne-a învățat cum să ne rugăm și cum să fim fericiți în această viață, dar și în cea de dincolo de mormânt.

sursa: Viețile Sfinților pe luna Ianuarie, ediția a-III-a, editura Mănăstirea Sihăstria- 2013

Editor: George Cismaru