Sfântul Dionisie de Glușița (†1 iunie 1437)

Pe 1 iunie îl pomenim pe Sfântul Dionisie de Glușița, care s-a născut în Volodga[1], pe la anul 1363.

A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Spasso-Kameni[2] (închinată Mântuitorului) de pe insula Kamenia, aflată pe lacul Kubenski. A fost călugărit de către starețul mănăstirii, Sfântul Dionisie[3], arhiepiscopul Rostovului (†18 octombrie 1425), care, din dragoste pentru tânărul ucenic, i-a dat numele său. Sub îndrumarea părintelui său duhovnicesc, Sfântul Dionisie de Glușița s-a deprins cu rânduielile și nevoințele vieții monahale. După 9 ani, împreună cu monahul Pahomie, s-a retras în pădurile de pe malul răului Vologa, într-un loc pustiu, unde fusese o mănăstire închinată Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. Aici cei doi sihaștri au ridicat chiliile și o biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae.

În anul 1393, dorind o mai mare însingurare, Sfântul Dionisie s-a retras mai adânc în pădurile Vologăi și a ajuns pe malul râului Glușița. Petrecând noaptea pe malul râului, în timpul somnului, a auzit sunetul unui clopot și a înțeles că locul este binecuvântat de Dumnezeu pentru ridicarea unei mănăstiri. Sfântul Dionisie a construit o chilie lângă un cireș negru, cu fructele căruia se hrănea. Avea obiceiul de a da aceste cireșe celor bolnavi, care, după ce mâncau, se vindecau. După puțin timp, în jurul Sfântului Dionisie au început să se strângă mai mulți ucenici, fiind nevoie de construcția mai multor chilii. În anul 1403, cu binecuvântarea Sfântului Dionisie, arhiepiscopul Rostovului și cu ajutorul prințului Dimitrie Vasilievici (†1439)[4], sfântul părinte și frații mănăstirii au ridicat noi chilii și o biserică de lemn cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Sfântul Dionisie avea o viață de aspră nevoință, sporind în lucrarea lăuntrică și în dobândirea virtuților. Pentru nevoile mănăstirii, sfântul picta icoane, împletea coșuri, lucra obiecte din cupru și cosea haine. Atrași de sfințenia vieții Sfântului Dionisie de Glușița, tot mai mulți ucenici au început să vină să trăiască în obștea mănăstirii. Pentru ucenicele care voiau să intre în viața monahală, a înființat pe un munte apropiat o mănăstire închinată Sfântului Leontie de Rostov († 5 iunie 1073).

Într-o noapte, după o lungă rugăciune pentru fiii săi duhovnicești, Sfântul Dionisie a adormit și a visat un tânăr cu chip luminos, care i-a spus că a venit vremea să construiască o biserică mai mare. Tânărul i-a mai spus că va avea întotdeauna ajutorul și acoperământul Maicii Domnului. După Utrenie, Sfântul Dionisie a povestit obștii visul său, spunându-le că trebuie să se supună acestei porunci. Astfel, în anul 1412, a fost construită o nouă biserică, pentru care Sfântul Dionisie a pictat toate icoanele de trebuință. Una dintre aceste icoane, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, a devenit cunoscută ca făcătoare de minuni. Mănăstirea era apreciată ca fiind o lavră cu bună rânduială și cu viață duhovnicească, astfel încât numărul monahilor a crescut foarte mult.

După o vreme, în anul 1420, dorind să viețuiască în isihie, Sfântul Dionisie a mers într-un loc izolat pe malul râului Glușița, numit Sosnovieț, aflat la 4 km de mănăstire. Aici și-a construit chilia lângă un pin (sosna) uriaș, de la care se trăgea și  numele locului, și a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, pentru care a pictat icoana hramului și celelalte icoane de trebuință. Tot în această perioadă, având multă evlavie la Sfântul Chiril Belo­zerskii, Sfântul Dionisie de Glușița a realizat prima icoană a acestuia.

Sfântul Dionisie, arhiepiscopul Rostovului a sfințit biserica mănăstirii și i-a dat în dar Sfântului Dionisie o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul și sfinte vase pentru slujbă. În acest loc sihăstresc, Sfântul Dionisie și-a sporit nevoința; petrecea nopțile în privegheri și rugăciune, postea aspru, hrănindu-se o dată în zi cu pâine și apă și doar la praznicul Învierii Domnului gusta puțină brânză sau lapte. Aici și-a săpat mormântul la care mergea de multe ori și se ruga Domnului cu lacrimi pentru mântuirea sufletului său în ceasul morții.

Curând după stabilirea lui în sihăstrie, mai mulți frați și părinți au venit să viețuiască alături de el. Sfântul Dionisie îi povățuia pe frații mănăstirii să viețuiască în lepădare de sine, în ascultare, să se roage neîncetat și să aibă dragoste unii față de alții. Printre cărțile pe care sfântul le citea și pe care îi sfătuia și pe frați să le studieze erau cele ale Sfântului Efrem Sirul, Scara Sfântului Ioan Scărarul și Patericul egiptean.

Simțindu-și apropierea sfârșitului vieții pământești, Sfântul Dionisie de Glușița l-a numit pe ieromonahul Amfilohie noul egumen al mănăstirii. La 1 iunie 1437, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, Sfântul Dionisie și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Ucenicii adunați în jurul lui au văzut cum chipul său strălucea de o lumină nepământească și au simțit cum trupul său răspândea bună mireasmă. A fost înmormântat la Mănăstirea Sosnovieț, în mormântul pe care și-l săpase singur. La sfârșitul secolului al XVI-lea, pe locul mormântului a fost ridicat un paraclis, iar în secolul al XVIII-lea, a fost construită o catedrală.

Iconografie

Iconografia Sfântului Dionisie de Glușița s-a dezvoltat pornind de la descrierea chipului său, păstrată în hagiografie: era mic de statură, slab, avea fața prelungă, ochii blânzi, barba până la piept, părul castaniu, ușor grizonat.

Cele mai vechi icoane ale Sfântului Dionisie datează din secolul al XVI-lea și îl reprezintă frontal, îmbrăcat în veșmânt monahal, pe sub mantie se vede schima, trupul slab, chipul prelung și ascetic, barba până la piept. Cu mâna dreaptă binecuvântează, iar în mâna stângă ține un rotulus.

O icoană din secolul al XVII-lea îl reprezintă central, alături de Cuviosul Amfilohie, ucenicul său, în jurul lor fiind zugrăvite 18 scene din viața Sfântului Dionisie, printre care: Sfântul Dionisie și monahul Pahomie construiesc biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae; Sfântul Dionisie, episcopul Rostovului, îl binecuvântează pe sfânt; sfântul și frații mănăstirii construiesc biserica Adormirea Maicii Domnului; sfântul primește vizita îngerului care-l sfătuiește să construiască o nouă biserică; sfântul în chilia de lângă cireșul sălbatic; sfântul se roagă și alungă diavolii; sfântul săpându-și mormântul; adormirea și îngroparea sfântului.

[1] Vologda este un oraș în nord-vestul Rusiei, situat pe malul râului cu același nume. Orașul a fost fondat în anul 1147 și are o imensă moștenire istorico-culturală, pe teritoriul lui existând 224 monumente istorice și de arhitectură, din care 128 sunt în grija statului.

[2]    Mănăstirea Spasso-Kameni a fost întemeiată în secolul al XIII-lea, pe locul unei vechi sihăstrii, pe mica insulă Kamenia (insula măsoară cca 120 metri lungime și 70 de metri lățime). Este prima mănăstire din nordul Rusiei construită din piatră, de aceea mai era cunoscută sub denumirea de „mănăstirea de piatră a Mântuitorului”. Mănăstirea a fost refăcută de mai multe ori din cauza unor incendii care o distruseseră. Viața monahală a continuat neîntreruptă până la închiderea ei de către comuniști în anul 1925. Construcțiile mănăstirii au fost folosite pentru o perioadă drept casă de corecție pentru delicvenții minori, iar în anul 1937, administrația locală a ordonat distrugerea clădirilor mănăstirii, piatra rezultată urmând a fi folosită pentru ridicarea unui Palat Cultural local (proiectul nu a fost însă materializat). Din clădirile mănăstirii s-au păstrat un turn clopotniță (restaurat în anul 2015) și ruinele catedralei Adormirea Maicii Domnului. În anul 1999, în partea de sud a insulei, a fost ridicată o capelă închinată sfinților care au viețuit în mănăstire.

[3] Sfântul Dionisie, arhiepiscopul Rostovului era de neam grec și a început viața monahală la Muntele Athos. De acolo a venit în Rusia unde a viețuit pentru o vreme în Mănăstirea Botezul Domnului din Moscova. A fost numit egumen al Mănăstirii Mântuitorului (Spasso-Kameni), unde a introdus tipicul și rânduielile athonite. La 12 iulie 1418 a fost hirotonit arhiepiscop al Rostovului. A binecuvântat ctitoriile Sfântului Dionisie de Glușița. Sfântul Dionisie a trecut la Domnul la 18 octombrie 1425. Vezi Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul – Viețile Sfinților, vol. II, luna octombrie, București, Ed. Sfântul Ioan Casian, 2013, p. 248.

[4] Prințul Dimitrie Vasilievici a fost un prinț local, care a stăpânit în regiunea Yaroslav. Împreună cu familia sa au ajutat în mai multe rânduri obștea Sfântului Dionisie de Glușița. A trecut la Domnul în 1436

Diac. Dan Cozea, Viețile sfinților iconari, Editura Cuvântul Vieții, Bucuresti, 2018, pp.71-75

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *