Mănăstirea Schitul Măgureanu

• Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie)
• Sf. Ierarh Visarion (15 septembrie)
• Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (27 iulie)

Prima atestare documentară a Schitului Măgureanu, datează din a doua jumătate a secolului al XVII-ări. În secolul al XVIII-lea, lăcaşul este menţionat ca schit de maici. Nu este clar când şi în ce condiţii schitul de călugări a devenit schit de maici. Nu se cunoaște numele ctitorului acestui prim locaș.

Primul ctitor a fost marele logofăt Constantin Văcărescu, fiul martirului Ianache Văcărescu, sfetnicul Brâncoveanului, căsătorit cu Maria  sau Marica, fiica vornicului Iordache Creţulescu, născută Brâncoveanu, cu care a avut o fiică, pe Elena  sau Ilinca. Cei doi soţi au început construirea bisericii de zid, ce va fi cunoscută drept „Vovidenia Văcărescului” sau „Biserica Sfintei Mării”.

În planurile militare Ernst şi Purcell (1789 şi 1791), Schitul apare înconjurat de ziduri şi chilii, iar biserica, înscrisă la poziţia a opta, este primul lăcaş de cult bucureştean pomenit cu numele Maicii Domnului după hramul dintru început. I s-a adăugat cel al Sfântului Visarion, grabnic ajutător  în vremurile de cumpănă aduse de valurile de ciumă ce pustiiseră oraşul.

Imaginea vechii biserici de zid apare în câteva lucrări de artă executate, la jumătatea secolului al XIX-lea, de pictorii Carol Popp de Szathmary şi Amedeo Prezziosi.

Schitul şi-a continuat existenţa ca metoc al Sărindarului, adică de aşezământ monahal dependent de această mănăstire, dar şi ca biserică a mahalalei ce creştea în jur. Punerea sub ocrotirea  va fi fost dorinţa celui de-al doilea ctitor, Mihail Cantacuzino-Măgureanu, înaintea plecării pe drumul fără de întoarcere al pribegiei în Rusia, conştient de faptul că nu se va mai putea ocupa de ctitoria sa.

În anul 1880 s-a decis dărâmarea bisericii vechi şi a chiliilor,  aflate în stare de degradare, şi construirea unei biserici în alt stil, pe un aliniament retras cu opt metri faţă de nou trasatul bulevard.

Noua Biserica a fost ridicată în anii 1881-1884, „cu încuviinţarea primăriei”, prin grija Epitropiei şi cu contribuţia credincioşilor, după planurile meşterului Dumitrache Nicolau, constructori fiind inginerii Marcu Hecht şi B. Iancovici. Bisericii noi i s-a adăugat hramul Sfântului Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

Actualul lăcaş îmbină arhitectura bisericească tradiţională cu elemente neoclasice, specifice secolului al XIX-lea. Planul, în formă de cruce, are două turle hexagonale din lemn: turla mare este amplasată deasupra naosului, iar turla mică  deasupra pronaosului, are rol de clopotnită.

Pictura şi icoanele catapetesmei au fost realizate în ulei în 1884 de Gheorghe Ioanid, elevul lui Gheorghe Tăttărescu.

Catapeteasma şi mobilierul au fost sculptate în stil bizantin, în același an, de Costache Georgescu.

În anul 2013 a fost reorganizat, fiind transformat din schit de maici în schit cu obşte de călugări.

(Sursa: www.schitulmagureanu.ro)