Iisus, soarta și reîncarnarea

Cred că e oportun să vă provoc atenția asupra unei încrengături de idei religioase pe care unii tot încearcă să le prindă cumva de învățătura creștină, de revelația unor adevăruri veșnice primită ”la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), adică la momentul cel mai potrivit pentru noi din perspectiva lui Dumnezeu.
Este vorba de ideea seducătoare a reîncarnării sau a reîntrupării sufletelor, după cum o numesc unii și alții, ca să se diferențieze nuanțele părerilor lor.
(Material realizat de pr. Ciprian Mihail Dragomir)

Ispășiri și reîntrupări

Reîncarnarea este susținută în plin de religiile hindusă și budistă, cu centrul în Orientul Îndepărtat și a pătruns prin toate neamurile o dată cu practicarea metodelor de yoga și cu răspândirea rețetelor de tratament pe bază de plante medicinale din acea zonă; mai sunt și alte religii în care putem observa sugestii sau chiar trimiteri clare către această idee năstrușnică, dar care au cuprins mai puțini adepți.
Principiul de bază fiind acela că, pentru a ne curăți sufletul, suntem nevoiți să ne reîncarnăm în forme diverse, până ajungem să ne contopim cu universul din care am venit ori am fost trimiși, sau cel puțin să ne apropiem de curăția inițială, ca suflete pure, este necesar să analizăm cât adevăr și câtă eroare este în el.

Pentru această cernere, aleg să folosim argumentele logice, deoarece Biblia e contestată de unii, tradiția biblică sau bisericească e negată de alții, dar propria minte nu și-o pot nega nimeni, pentru că atunci degeaba ne mai ostenim să ne înțelegem!

Astfel, iată-ne puși în fața unei păreri (ca și aceea a lui Darwin, că tot părere sau teorie este, deși i se dă multă crezare gratuită!) potrivit căreia ne putem recupera greșelile, doar retrăind timpul în care le-am făcut, dar sub altă ipostază: de om, de animal, de pasăre, de plantă ori chiar de rocă. Păi, dacă eu le-am făcut ca om, de ce să le duc în spate ca o mangustă, de exemplu?! Ce vină are biata creatură pentru prostiile mele?!

Și cum pot să îmi retrăiesc momentele nepotrivite ale vieții și să nu mai aleg greșit, dacă eu nu mă mai pot raporta la ele ca înainte?! Că nu mai pot ca furnică să îmi cer iertare când am înjurat sau când am reproșat cuiva ceva!

Iar dacă ciclul meu de greșeli s-a sfârșit, unde ajung?! Să mă contopesc în univers, să devin ce?! Parte dintr-un dumnezeu?! Păi, înseamnă că acest Dumnezeu suferă mari dureri când eu mă ivesc pe Pământ, deoarece mă rupe din el! Și ar mai fi Dumnezeu pe durata vieții mele, adică ar mai fi tot, întreg?! Deci adio viață veșnică spre bucuria celor ce spun că aici pe pământ este totul: și raiul și iadul, că raiul constă în plăcerile trupești ale vieții, iar iadul în șuturile pe care ți le dă soarta!! Sau nu devin nimic!? Păi atunci pentru ce trăiesc?! Sau mai corect întrebat: pentru ce am fost adus ori creat?! Ca acest Dumnezeu să își umple timpul liber cu viața mea?! Să nu uităm de problema setului de valori la care ne raportăm, pentru că nu tot ceea ce e păcat în concepția unora, e păcat și în religia altora!! (Și între confesiunile creștine, găsim multe abordări diferite legate de același păcat, mai ales în ultima vreme, când se încearcă tot felul de adaptări ale creștinismului la viața contemporană, iar nu invers, cum ar fi normal!) Și mai ales facem trimitere la faptul că este esențial să vedem la ce fel de dumnezeu ne raportăm!?

Dumnezeu este totul și unul singur

Noi, creștinii ortodocși, spunem că nimic nu se petrece fără Dumnezeu, că El este peste tot și în tot ce-i bun, dar nu că noi de fapt nu suntem noi, ci suntem Dumnezeu sub formă de oameni, de animale etc.
Reîncarnarea nu e susținută, prin urmare, de însăși faptul că Dumnezeul care ar fi socotit-o bună pentru noi nu există! Sau mai corect spus că există, dar nu e Cel pe care ni-L dorim cu toții, Unul care să ne primească cu dragoste în Împărăția Sa cerească, ci e însăși diavolul, deghizat ca orice altceva numai să nu ne uităm noi la Dumnezeul cel adevărat!

Sau în ce fel să justificăm faptul că reîncarnarea, ca și ideea de soartă, se opun libertății umane, atât de mult invocată în toate conferințele, ziarele și posturile de radio și tv! Păi cum să mai fim noi liberi să devenim sfinți ori păcătoși, atâta vreme cât soarta ne stabilește un program fix, iar reîntruparea o ascultă ad literam! Păi ori mă reinventează această forță divină pentru că am păcate și doar – doar mi le-oi ispăși, ori mă forțează să intru în tot felul de situații, bune sau rele, pentru că ”așa mi-e soarta”!?!

Dar cum să fie valabilă atâta vreme teoria reîncarnării când face inutilă întruparea Mântuitorului lumii, Care nici nu și-ar mai merita supranumele! Ce nevoie mai era să se întrupeze Domnul Hristos, dacă noi ne-am rezolva problemele nerezolvate la timp prin reîncarnări succesive?! Care ar fi rolul Fiului lui Dumnezeu în procesul reântrupărilor noastre?!

Că și oamenii care cred în reîncarnarea aceasta sunt de două feluri: unii cred în reveniri doar că oameni, alții în reveniri diverse!

Iar dacă sufletul ar reveni în alt trup, la judecata universală cu ce trup se va prezenta? Că dacă am trăit în trup mi se pare firesc să fiu judecat tot în format complet, nu doar ca suflet! Iar dacă e judecat doar sufletul, de ce e condamnat să-și recupereze greșelile făcute în alt trup, care n-are nici o vină, și nu în trupul în care s-au comis? Iar dacă trupul e doar o carcasă, atunci de ce îi mai dăm așa de multă importanță?! Sau nu mai e judecată nici particulară, nici universală, ci doar un mecanism de autoreglare? Adică suntem la mâna unui cerc vicios, din care orice am face ajungem una cu nimicul!
Suntem puși deci să alegem stilul de viață dorit: credem într-o forță care ne reciclează de câteva ori, până când se satură de noi și ne duce la topit, ori credem în Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care ne respectă, ne iubește și ne sprijină să devenim sfinți, adică oameni veșnic fericiți?!?
”Dă-mi, așadar Bunule, harul Tău. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești! Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea! Du-mă la pășunea ta cea duhovnicească! Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și-n toate felurile de chinuri.” (Din rugăciunea de la Acatistul Mântuitorului)