Bucuria slavei chipului Lui Dumnezeu
Ne aflăm în Duminica Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, în urma celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic al Bisericii din anul 787, consacră această Duminică cultului sfintelor icoane.
Sinodul De la Niceea a fost organizat la iniţiativa împărătesei regente Irina, bucurându-se de participarea a 350 episcopi sub conducerea Sfântului Tarasie Mărturisitorul, Patriarhul de atunci al Constantinopolului. Potrivit Sfintei Tradiții a Bisericii, icoana Domnului Iisus Hristos este chipul liturgic văzut al Dumnezeului celui viu și nevăzut, care S-a făcut om (Coloseni 1, 15). Tot din Sfânta Tradiţie avem mărturie despre prima icoană a Mântuitorului Hristos care este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână omenească a Domnului, icoană ce a fost trimisă regelui Avgar al Edesei. Despre acest chip nefăcut de mână omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV d. Hr. După 1230 ani de la Marele Sinod din 787, înțelegem că „Sfânta Scriptură și sfânta icoană se „arată” și „se explică” reciproc. Imaginea vizuală are aceeași valoare cu imaginea verbală. Așa cum Sfânta Scriptură este o imagine în cuvinte, tot astfel și icoana pictată este un cuvânt în culori. Prin icoană, conținutul Sfintei Scripturi nu este transmis sub forma unei doctrine abstracte, ci în chip liturgic, adică într-un mod integral și concentrat, care se adresează „față către față” persoanelor din biserică aflate în stare de comuniune – rugăciune cu Preasfânta Treime și cu toți sfinţii.” (Pastorala Sfântului Sinod).
Anul 2017 este dedicat în semn de omagiu Anul sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti. „Icoana nu este o simplă podoabă estetică în Biserică, ci este expresia dreptei sau adevăratei credințe„, a continuat Patriarhul Daniel în cadrul Pastoralei Sfântului Sinod.
Relevante în acest sens sunt cuvintele rostite și de părintele Ilie Cleopa într-o predică a sa rostită la una dintre Duminicile Ortodoxiei. „Noi nu ne închinăm materialului – lemnului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mântuieşte!” Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: „Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre!” Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: „Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sângele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întâiul mucenic, fii apărătorul nostru!” Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfânt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane” .