Documente inedite despre părintele Arsenie Boca

Una din componentele principale ale politicii represive comuniste împotriva Bisericii Ortodoxe Române a fost prigonirea clericilor, încă din anul 1945. Aceasta se înscrie desigur, în rândul celorlalte acţiuni bine concertate împotriva vieţii bisericeşti: ingerinţa statului sovietic în activitatea Bisericilor, cenzura, epurările masive din Biserică, desfiinţarea şcolilor confesionale, eliminarea religiei din şcoli, scoaterea din scaun a mai multor ierarhi ortodocşi, romano–catolici şi greco–catolici, restrângerea numărului monahilor, etc. Între monahii ridicaţi în mod brutal din chiliile lor, se numără şi părintele Arsenie Boca, stareţul mănăstirii Prislop în privința căruia s-au descoperit documente inedite în Arhivele Episcopiei Aradului.           

                       (Material realizat de pr. prof.Mihail-Simion Săsăujan)                                  

Declararea, a numeroşi preoţi ortodocşi, din partea aşa-numitor sfaturi populare locale, în rândul chiaburilor, în anii 1950-1952, şi aplicarea unor măsuri violente, adesea înjositoare, la adresa acestora, constituie desigur, o altă componentă a politicii comuniste înscrisă şi în acţiunea largă de cooperativizare care a început la scurt timp după aceea.

Prin reprobabilul Decret de stat nr. 410/1948, zeci de monahi şi monahii au trebuit să părăsească mănăstirile româneşti ortodoxe.

În anii 1948 – 1953 au fost deţinuţi de către “organele de siguranţă” ale statului, 67 de preoţi din eparhia Aradului: 8 preoţi şi 8 studenţi în anul 1948[1], 14 preoţi în anul 1949[2], 11 preoţi în anul 1950[3], 5 preoţi în anul 1951[4], 17 preoţi în anul 1952[5] şi 12 preoţi în anul 1953[6]. Ridicarea preoţilor pentru anchete nu a avut un caracter izolat local, acest fenomen înregistrându-se în întreaga ţară. În Arhiepiscopia Sibiului, spre exemplu, doar în anul 1952, în perioada 15 – 19 iulie şi 15 – 16 august, au fost ridicaţi 35 de preoţi, parohiile vacante din arhiepiscopie fiind, în acel an, în număr de 46[7].

Motivele ridicării preoţilor din mijlocul familiilor, al parohiilor sau al mănăstirilor au fost, de cele mai multe ori, false ori inventate, ele figurând însă, ca bază a acţiunii violente a organelor de securitate. Oricine putea fi ridicat peste noapte doar pe baza unei simple acuzaţii total neîntemeiate. Foarte mulţi preoţi nu cunoşteau cauza pentru care au fost reţinuţi. Erau invocate activitatea politică anterioară, instigarea împotriva autorităţilor de stat, sabotajul economic etc. Ura şi “duşmăniile” personale au fost cele care au determinat, în numeroase cazuri, denunţuri calomnioase şi insinuări mincinoase la adresa preoţilor. Metodele de ridicare a preoţilor din mijlocul familiilor, a parohiilor sau a mănăstirilor au fost, de cele mai multe ori, dure.

Durata anchetelor la care au fost supuşi în mod arbitrar preoţii menţionaţi, a fost diferită, de la câteva zile până la doi ani. Adesea, anchetele erau urmate de o perioadă de privare de libertate, prin domicilii forţate sau arest în penitenciare. Cererile adresate episcopului Magieru de către preoţii deţinuţi pentru anchetă, a căror perioadă de arest a fost, în multe cazuri, neaşteptat de lungă, şi solicitările credincioşilor pentru sprijinirea preoţilor lor, au fost numeroase.

Ridicarea preoţilor pentru anchete a provocat stări confuze, tensionate şi dezechilibru sufletesc în rândul credincioşilor din parohii. “Arestările pe considerente de apartenenţă politică tindeau să ducă la văduvirea satelor româneşti de unul din factorii ei mai importanţi care le-a asigurat existenţa de-a lungul istoriei: slujitorii altarelor, cei care, alături de învăţători, erau luminătorii satelor noastre. Arestarea lor lăsa tineretul fără îndrumători, iar pe cei mai vârstnici dezorientaţi, speriaţi, la dispoziţia agitatorilor şi diversioniştilor propagandişti trimişi de organele regimului comunist”[8].

Date inedite despre părintele Arsenie Boca

Între monahii ridicaţi în mod brutal din chiliile lor, se numără şi părintele Arsenie Boca, stareţul mănăstirii Prislop, arestat în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951, ora 5 dimineaţa.

La 26 ianuarie 1951, Centrul eparhial din Arad, primea următorul anunţ:

Vă aducem la cunoştinţă că în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 5 dimineaţa, părintele Arsenie Boca, stareţul astei Mănăstiri a fost ridicat de un grup de 10 oameni, din partea autorităţii. Nu ni s-a prezentat nici un ordin. Procedeul a fost brutal, intrând în chiliile surorilor şi vorbind foarte necuviincios. Toate acestea fără nici o motivare[9].

Informaţia era transmisă de ieromonahul Dometie de la mănăstirea Prislop, care semna în locul stareţului ridicat din mănăstire.

La aceeaşi dată, de 26 ianuarie 1951, era redactată şi o altă scrisoare a întregii obşti monahale de la Prislop, semnată de toate monahiile, surorile şi fraţii de la mănăstire şi adresată ierarhului Aradului, Andrei Magieru, prin care solicitau sprijinul pentru stareţul lor:

Prea Sfinţite Stăpâne, Cu strângere de inimă, Vă aducem la cunoştinţă şi în scris, precum ni s-a spus, ridicarea părintelui nostru stareţ şi duhovnic, Arsenie, de către autorităţi. O facem din ascultare. Pentru noi el e mereu prezent în formarea creştinească pe care ne-a dat-o. Şi o mai facem cu nădejdea că cel pe care-l socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru – în mentalitatea de creştinism primar cu care ne-a deprins părintele Arsenie – Prea Sfinţia Voastră veţi sprijini tânăra obşte a Prislopului, încercând personal sau prin delegat să arătaţi I.P.S. Patriarh, rolul şi activitatea părintelui Arsenie în această mănăstire şi, prin ea, în această regiune. Cunoaşteţi caracterul pur religios al activităţii părintelui Arsenie încadrată în întregime în spiritul sfânt al Bisericii. Cunoaşteţi înflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub conducerea sfinţiei sale. Cunoaşteţi caracterul ortodox pe care-l imprimă pe nesimţite, în rândul foştilor uniţi – fapt pe care-l ştie mai de-aproape părintele protopop Ciocan al Haţegului şi care ar putea fi delegat. Având în vedere cele de mai sus, fiţi sigur, Prea Sfinţite Stăpâne, că numai o neînţelegere a putut provoca ridicarea părintelui Arsenie din partea autorităţilor. Ştim că numai I.P.S. Patriarh poate interveni pentru a lămuri această neînţelegere. Credem că nu ne veţi părăsi, aşteptăm clipă de clipă întoarcerea părintelui nostru stareţ şi duhovnic. Până atunci rămânem, după putinţe, mărturii ale ortodoxiei. După faptele noaste ne veţi cunoaşte ca ucenice ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rod al activităţii părintelui Arsenie în această mănăstire[10].

Abia la 3 aprilie 1952, părintele Arsenie se întorcea din nou la mănăstire.  El trimitea episcopului Andrei Magieru al Aradului, următoarea scrisoare:

De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea, V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că faceţi parte, în toate privinţele, din motivele ei. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm, aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Dar, pe lângă motivul străvechiu, mai e şi unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aci, – ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc, Arsenie. Prislop, 3.IV.52”[11].

Ierarhul Aradului s-a dovedit un apropiat şi un neobosit apărător al preoţilor săi, intervenind pentru aceştia la Ministerul Cultelor şi la Patriarhie, rămânând astfel, alături de preoţii săi în acele vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă.

Documentele sunt convingătoare prin conţinutul lor. Ele exprimă atmosfera duhovnicească specifică mănăstirii Prislop la acea dată, şi liniştea sufletească profundă a celui deţinut mai mult de un an pentru anchetele impuse de autorităţile comuniste ale vremii.

[1] Arhiva Episcopiei Aradului,  Dosar III – 213 -1948, fila 502.

[2] Ibidem, fila 527.

[3] Ibidem

[4] Ibidem, fila 338.

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, Fond Nicolae Bălan, Act nr. 1552, 1583.

[8] Î.P.S. Nicolae Corneanu, Prefaţa la vol. Vasile Mangra, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Editura Patmos, 2000, p.14.

[9] Arhiva Episcopiei Aradului, Dosar III-213-1948. fila 396.

[10]  Ibidem,  filele 394-395

[11] Ibidem, fila 173.

S-ar putea să vă placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *