Cum învăţăm să ne rugăm – Predica Egumenului Partenie Aghiopavlitul

Extras din Predica rostită de Părintele Egumen Partenie cu prilejul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, în Mănăstirea Maicii Domnului Oikosifoinissa, Serres, Grecia, în data de 15. 08. 2014

           Preacuviosul Părinte Partenie este, în prezent, Egumenul Mănăstirii Sfântului Pavel din Muntele Athos. Am avut ocazia să-l întâlnesc de mai multe ori, însă nu am vorbit niciodată cu dânsul prea mult. Departe de a folosi unele clişee, doresc să afirm faptul că prezenţa stareţului Partenie în orice loc al mănăstirii nu putea fi trecută cu vederea. În timpul slujbelor, stătea în strana dreaptă, lângă locul special rânduit egumenilor, de unde cânta evlavios anumite stihiri sau tropare.

                                                  (Material tradus de pr. Cătălin Dobri)

Gândul îmi spune că este destul de dificil să surprinzi în mod autentic portretul unui om care şi-a dăruit întreaga viaţă lui Dumnezeu, dacă nu eşti cel puţin aproape de starea lui duhovnicească. De aceea, am considerat potrivit să redau câteva aspecte din viaţa stareţului, relatate de el însuşi:

„Simt multă dragoste şi multă mulţumire faţă de Maica Domnului, pentru că de mic copil am iubit-o, rugându-o să mă ajute, să mă ocrotească în multe împrejurări. Desigur, nu o rugam să devin monah, sau să devin egumen, sau să merg în Sfântul Munte. Întrucât provin dintr-o familie săracă, o rugam ziua şi noaptea şi spuneam: «Preasfânta mea, ajută-mă să-mi găsesc o slujbă, să muncesc, nu pentru mine, nu mă interesează sinele meu, ci pentru fraţii şi părinţii mei». Însă Maica Domnului mi-a dat un dar. În timp ce eu o rugam să-mi găsesc o slujbă, ea mi-a răspuns şi  mi-a zis: «Tu, copilul meu, să mergi să te faci monah!» Nu mă gândeam deloc la acest lucru. Cu toate acestea, minunea s-a întâmplat»

Traducerea de mai jos s-a făcut după o înregistrare pe care  a făcut-o Stareţul Partenie special pentru fiii săi duhovniceşti. Demn de menţionat este faptul că Stareţul le arată practic cum trebuie să se facă rugăciunea. Punctele de suspensie din parantezele pătrate suplinesc, de fapt, rugăciunea stareţului. În înregistrare, el însuşi spune rugăciunea de o sută de ori, vrând să le arate ucenicilor ritmul în care trebuie făcută.

Tema rugăciunii este una măreaţă, şi  mai ales felul în care cineva poate să înveţe să se roage. De aceea, fiecare duhovnic trebuie să aibă grijă ca fiii săi duhovniceşti să se roage cu multă atenţie şi discernământ, deoarece rugăciunea este aceea care ne uneşte cu Dumnezeu. Citind diferitele sinaxare, întâlnim multe exemple, cum ar fi cel al Marelui Arsenie, despre care se spune că începea rugăciunea la apusul soarelui, având mâinile ridicate, şi termina dimineaţa, la răsăritul soarelui. Atunci  când oamenii nu se roagă, intră într-o stare de necroză, îngheaţă. Astfel, diavolul îi găseşte neputincioşi şi îi poartă din rău în mai rău. Îmi amintesc odată că, pe când îi spovedeam pe părinţi în mănăstire, a venit un tânăr din Atena care şi-a exprimat dorinţa de a se spovedi. Începând să se spovedească, l-am întrebat:

„–Copilul meu, nu ai duhovnic în lume?

–Da, sigur că am. De mic copil, Gheronda, am avut duhovnic, şi chiar mă spovedeam regulat, dar nici măcar o dată nu m-am odihnit duhovniceşte.

–De ce, copilul meu, nu aflai odihnă?

–Nu ştiu”.

De îndată ce  am auzit asta, m-am tulburat şi nu mai ştiam ce să spun. Desigur, nu am vrut să spun nimic despre duhovnic, ca nu cumva să se smintească tânărul în vârstă de 19 – 20 de ani. După ce a terminat spovedania, i-am spus:

„–Ascultă, copilul meu, deoarece noi, duhovnicii, avem o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele şi gândurile tale, îţi voi da un canon pe care să-l îndeplineşti.

–Să fie binecuvântat, Gheronda!

–Să faci, aşadar, cinci sute de metanii mari, iar la fiecare metanie să spui «Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». După ce le vei termina, vei avea binecuvântare să te împărtăşeşti. Metaniile le vei face în fiecare zi, după putinţă, de la zece până la cincizeci, până când vei ajunge la cinci sute”.

I-am citit rugăciunea de iertare, iar apoi a plecat la chilia lui, la camera lui. După o oră, eu încă mai spovedeam, vine şi îmi bate la uşă:

„–Binecuvântaţi, Gheronda!

–Domnul, îi răspund. Cum de arăţi aşa? Văd  obrajii şi urechile tale roşii ca macul.

–Gheronda, am făcut toate cele cinci sute de metanii, dintr-o răsuflare. Am înţeles, Gheronda, de ce nu aflam odihnă la duhovnicul meu. Niciodată nu m-a pus să fac nici măcar o rugăciune. Nimic! Acum, Gheronda, zbor şi mă simt ca şi cum aş fi în rai.

–Mai rămâi să discutăm, i-am răspuns.

I-am rânduit să facă în fiecare zi canonul corespunzător, pe care l-a primit ca de la Dumnezeu. De aceea, toţi duhovnicii trebuie să aibă grijă de fiii lor duhovniceşti, să-i călăuzească, să-i înveţe să se roage, să postească, să ierte, să privegheze şi să evite, în general, toate păcatele. Iar cel mai important lucru este să fie ascultători şi să-i cinstească pe părinţii lor.

Ca duhovnic, cu harul  lui Dumnezeu, întotdeauna încerc să rânduiesc un canon fiilor duhovniceşti, în funcţie de posibilitatea pe care o are fiecare. Acest lucru necesită multă atenţie, discernământ. „Cea mai mare dintre virtuţi este discernământul”. Adică să poată omul să discearnă răul de bine şi să sfătuiască drept. Pentru aceasta, este nevoie, mai întâi, de ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al tuturor Sfinţilor, cât mai mult cu putinţă.

S-ar putea să vă placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *