Ascultarea și copilăria din noi
Din păcate, în lumea de astăzi pare că nimeni nu mai ascultă de nimeni, fiecare tinde să devină propria-i măsură și normă. Ascultarea era virtutea pe care ar fi trebuit s-o cultive primii oameni în Rai, pentru a-și fi prelungit starea de copilărie edenică, de curăție și de nevinovăție, ca să rămână în legătură intimă cu Creatorul lor, cu Dumnezeu. Pedagogia modernă subliniază clar importanța legăturii permanente dintre pedagog și elev / ucenic. Există astăzi mai multe feluri de pedagogii, există o pedagogie generală și o pedagogie divină. Pedagogul nostru este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-L ascultăm și să-L urmăm. Pedagogia divină este clar superioară celei generale, căci ne pregătește nu numai pentru această viață, ci mai ales pentru viața viitoare.
Neascultarea
Cât privește pomul cunoștinței, era bun și pomul, și era bun și rodul lui. Că nu-i așa, precum socotesc unii, că pomul acesta cuprindea în el moartea, ci neascultarea. În rodul lui nu era altceva decât cunoștință. Iar cunoștința este bună, dacă este folosită cum trebuie. În ce privește vârsta, Adam era încă copil; de aceea, Adam nu putea cuprinde după vrednicie cunoștința. Că și acum, când se naște un copil, nu poate mânca pâine, ci este hrănit mai întâi cu lapte; apoi, cu creșterea vârstei, ajunge și la mâncare tare. Așa s-a întâmplat și cu Adam. Deci, nu din invidie, cum gândesc unii, i-a poruncit Dumnezeu lui Adam să nu mănânce din pomul cunoștinței. Mai mult: Dumnezeu voia să-l încerce dacă era ascultător poruncii Lui. Totodată, Dumnezeu voia ca Adam să rămână mai multă vreme copil: cu alte cuvinte, curat și nevinovat. Că lucru cuvios este ca, în nevinovăție și nerăutate, să te supui părinților, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor. Iar dacă trebuie să se supună copiii părinților, apoi cu cât mai mult lui Dumnezeu și Tatălui universului. Mai mult: este chiar urât ca micii copii să gândească mai presus de vârsta lor. Că, după cum crești în chip treptat în vârstă, tot așa și în gândire. De altfel, când legea poruncește să te abții de la ceva și nu asculți, nu înseamnă că legea aduce pedeapsă, ci neascultarea și nesupunerea […]. Tot așa și cu cel dintâi zidit; neascultarea i-a adus izgonirea din rai; pomul cunoștinței nu conținea în el ceva rău, dar, din pricina neascultării, omul a adus asupra lui osteneală, întristare și, la sfârșit, a fost doborât de moarte
Sursa: Sf. Teofil Al Antiohiei, Colecția Sfinții Părinți Despre educație, Editura Cuvântul Vieții, 2015, p.148
