Ce faci, te face!

pr-sorin-mihalache

Ne mai invită societatea de astăzi la reflecţie? Am putea spune că da, cu fiecare dintre problemele sale pe care ni le pune în faţă zi de zi. În acelaşi timp, vedem cum suntem consumaţi de o cultură exterioară şi exteriorizantă, care ne cheamă să trăim la nivelul simţurilor şi pierdem legătura cu interioritatea noastră. Poate că ar fi mai corect să ne punem întrebarea, fiecare din noi, cât de mult reflectăm asupra experienţelor vieţii noastre şi asupra emoţiilor pe care le trăim? Şi dacă o facem, care ne sunt valorile la care ne raportăm în judecata noastră? Sunt ele bine alese? Ne conduc spre Adevăr? Ajungem la limanul de linişte către care tânjim, de altfel, cu toţii, din adâncul fiinţei noastre?
(Material realizat de Ramona Bandrabur)

meditatia-2Pornind de la dictonul „Ce faci, te face!”, Pr. Sorin Mihalache sublinia în conferinţa „Părintele Galeriu Astăzi” susţinută acum ceva vreme la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti că atât scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii cât şi psihologia de astăzi afirmă că mintea noastră, respectiv puterea înţelegătoare a omului, este influenţată de emoţiile cu care participăm în viaţa de toate zilele, pentru că emoţiile au un conţinut cognitiv. Emoţiile cărora ne livrăm, ne afectează şi ne definesc viziunea asupra lumii.

Dacă ajungem să repetăm o anumită experienţă în raport cu un lucru, ea lasă în noi un tipar funcţional, care va ajunge să se activeze de fiecare dată când ne vom raporta la acel lucru. Mintea reţine atât forma cât şi dispoziţia din care am privit acel lucru. Prin repetiţie şi ritmicitate, se creează obişnuinţele. Acestea pot deveni porniri pătimaşe, atunci când raportarea noastră faţă de un lucru urmăreşte posedarea sau obţinerea plăcerii. Prin meditaţie însă dobândim puterea de înţelegere a semnificaţiei lucrurilor şi a persoanelor în rostul pentru care au fost create de Dumnezeu, după cum scrie Părintele Dumitru Săniloae explicând nevoia rugăciunii într-o lume secularizată.

Din păcate în cea mai mare parte a timpului nu suntem conştienţi de ceea ce suntem şi devenim doar o suprafaţă receptoare a ceea ce lumea ne oferă. Lipsa preocupării pentru descoperirea sinelui, face ca interioritatea noastră să rămână tot mai săracă. Tocmai din acest motiv este foarte important să încercăm să avem noi controlul emoţiilor la care ne supunem, nu să trăim la dispoziţia circumstanţelor.
Uneori, retragerea din lume, pentru o anumită perioadă, este o reacţie firească, tocmai pentru a ne proteja din faţa atâtor stimuli din lumea de afară şi pentru a putea să ne regăsim, să ne cunoaştem şi să ne poziţionăm corect faţă de ceilalţi oameni, fără a ne pierde sinele şi capacitatea de a dărui.

Lupta pentru păstrarea echilibrul într-o lume care astăzi este atât de schimbătoare, şi mai ales versatilă, cere de fapt un foarte bun antrenament al minţii prin exerciţiul reflecţiei, care formează discernământul. Cei care practică rugăciunea şi au o reflecţie filocalică, sunt mult mai bine pregătiţi în aceasă luptă cu emoţiile, mai spune Părintele Mihalache. Constatăm acest lucru prin pacea, înţelepciunea şi frumuseţea interioară a acelor oameni cu care te cuceresc, fie că sunt laici, fie preoţi înconjuraţi de lume ori călugări retraşi din lume. Este pacea care vine dintr-o raportare şi relaţionare corectă cu Dumnezeu şi semenii.

Confirmarea ştiinţei

meditatia-1Ştiinţa din ce în ce mai avansată confirmă şi ea, la rândul ei, faptul că există o legătură directă între actul rugăcinii şi modul în care se structurează creierul uman. Studiile cercetătorului american Richard Davidson publicate la începutul anilor ’90 au demonstrat creşterea semnificativă a anumitor zone din creier prin intensificarea activităţilor cerebrale în anumite arii, ceea ce explică dobândirea unor noi capacităţi mentale, în urma rugăciunii şi a activităţii de reflecţie. Lucrul acesta arată că modul în care mintea lucrează, influenţează formarea creierului într-un anumit fel. Astfel, şi efortul de cunoaştere a propriului suflet prin rugăciune şi meditaţie crează o tensiune ziditoare, percepută nu doar la nivel stării de spirit ci şi la nivel biologic.

Neuroplasticitatea şi neurogeneza confirmă acum doctrina teologică, care afirmă că omul nu se poate schimba sufleteşte dacă nu se petrece şi o înoire în trup, iar neuroimagistica ne oferă astăzi posibilităţile de a cunoaşte în timp real reacţiile la nivelul sistemului nervos în anumite momente de funcţionare a creierului. De asemenea genomica şi epigenetica sunt arii ale ştiinţei care afirmă că omul nu e complet decis de organicitatea lui.

„Practic nu ne putem schimba mintea dacă în creierul nostru nu se produce o schimbare şi la nivelul ţesuturilor neuronale”, susţine Părintele Sorin Mihalache. „Altfel, dacă creierul nostru nu se schimbă, schimbarea minţii este o iluzie, iar acest lucru se traduce din punct de vedere doctrinar, prin faptul că tot ce se întâmplă în suflet se răsfrânge în trup, iar ce se întâmplă în trup se răsfrânge în suflet.”

Omul fiind alcătuit din trup şi suflet, este legat prin legea trupului de materie, dar exerciţiul gândirii, ce face ca mintea să vadă înţelesuri şi să se hrănească cu ele, poate determina modificări ale materiei. Viaţa ne arată că schimbările se pot întâmpla la orice vârstă, iar creierul adult nu este atât de rigid pe cât se credea în trecut. Prin convertire, schimbările sunt atât de profunde, încât tot universul de experienţe se poate reorganiza, tocmai datorită faptului că suntem făuriţi de ceea ce experimentăm. Avem însă nevoie de ritmicitate şi repetitivitate în experimentarea unei lucrări, pe care vrem să ne-o însuşim. De aceea şi rugăciunea, care cere o adunare a minţii, trebuie făcută zilnic, pentru a căpăta acest exerciţiu al concentrării.

E foarte important să conştientizăm felul în care ne folosim mintea, felul în care ne livrăm experienţei simţurilor. Într-o lume care a dezvoltat o cultură în care performează vorbirea, care abuzează de cuvinte, să ne facem timp să şi tăcem. Tăcerea, retragerea, înfrânarea, supravegherea şi rugăciunea sunt comandamentele sub care ne putem oferi momente în care să exprimăm inexprimabilul.

Conform ultimelor descoperiri, neurologul Andrew Newberg, unul dintre fondatorii neuroteologiei, afirmă că toate religiile crează experienţe neurologice, însă, în timp ce Dumnezeu este de neimaginat pentru atei, pentru oamenii credincioşi, Dumnezeu este o prezenţă la fel de reală ca şi lumea fizică.

Rezultatele studiilor sale aratã cum rugãciunea acţioneazã asupra a patru zone diferite ale creierului uman: lobul frontal, cortexul cingulat anterior, lobul parietal şi sistemul limbic. Astfel, practicarea rugăciunii în fiecare zi ajută la prevenirea pierderilor de memorie sau a tulburărilor mentale şi chiar a demenţei sau a bolii Alzheimer, precum şi ameliorarea durerii, reducerea riscului de deces din cauza atacului de cord, scăderea posibilităţii apariţiei unui accident vascular cerebral, a anxietăţii sau a depresiei, îmbunătăţirea imunităţii etc.

Cunoaşte-te pe tine însuţi!

meditatia-sqCine sunt eu cel dinăuntru? Când cobor în mine la ce mă uit? La cel care vreau să fiu sau la cel care a făptuit ceva? Cine sunt eu, cel vechi sau cel nou? Care parte din mine a făptuit ceva? Eu care sunt: cel care pofteşte sau cel care nu pofteşte? cel care cenzureză sau cel care doreşte foarte mult? Iar şirul întrebărilor poate continua la nesfârşit…

Cunoaşterea psihologică nu are finalitate, pentru că omul nu se poate cunoaşte pe sine. El este într-o permanentă devenire. Meditaţia, ca practică psihologică, urmărirea comportamentului prin înregistrări ale unor acţiuni sau ţinerea unui jurnal sunt forme sortite eşecului ale proiectului „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, susţine Pr. Sorin Mihalache.

Perspectiva creştină însă, diferă de cea psihologică. Omul nu se poate descoperi pe sine pentru că este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ar trebui să îl descopere în lume pe Cel ce a făcut lumea, şi doar cunoscându-L pe Dumnezeu, omul se regăseşte în El.

Nici simţurile, nici mintea mea, nici poftele mele nu mă definesc pe mine în toalitate, pentru că în adâncul meu am o forţă interioară pe care am primit-o prin Taina Botezului, chipul lui Hristos şi harul Duhului Sfânt.

Noi ne putem defini doar când suntem într-o relaţie. Toate relaţiile ne schimbă, în fiecare suntem altfel, dar „numai în Duhul Sfânt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întâlnire totul este nedeplin şi schimbător” spune Pr. Savatie Baştovoi în eseul „Bucuria de a fi înţeles”.

Noi ne putem descoperi adâncul nostru doar într-o relaţie cu Dumnezeu, care e persoană pe deplin iubitoare. El ştie pe deplin cine suntem, pentru că el ne-a chemat la existenţă, şi darurile noastre sunt depline în El. De aceea trebuie să ne rugăm, ne îndeamnă pr Mihalache, iar rugăciunea este aceasta: „Doamne ajută-mă să mă descopăr, vindecă-mă, ia asupra Ta toate aceste probleme pe care ţi le pun în faţă şi rezolvă-le Tu. Facă-se voia Ta!”

Odihna de aici vine, că am un Dumnezeu care rezolvă tot.

S-ar putea să vă placă și...